ȘEF NOU LA AEROPORT. O companie străină a cumpărat 95 la sută din Avia Invest

Din gestiunea lui Ilan Şor aeroportul Chişinău a ajuns pe mâinile unei dinastii de miliardari europeni. 95 la sută din acţiunile Avia Invest au fost cumpărate de familia Rothschild, prin intermediul companiei Investments Limited.

Informația a fost confirmată de serviciul de presă al Aeroportului, care a refuzat să ofere detalii privind valoarea tranzacţiei.

Investitorii străini au anunţat, printr-un comunicat de presă, că vor face publice date privind planurile de dezvoltare a aeroportului Chişinău în luna septembrie.

Aeroportul a fost concesionat pentru 49 de ani în noiembrie 2013. De atunci, compania controlată de Ilan Şor a investit în infrastructura aerogării peste 88 de milioane de euro şi a transferat în bugetul de stat impozite de aproape 600 de mii.

Prognozele arată că în 2019 numărul pasagerilor care vor trece prin aeroport într-un singur an va depăşi, în premieră, cifra de trei milioane, după ce în 2018 numărul travesărilor a fost de 2,8 milioane.

Fiind în opoziţie, guvernarea actuală declara că va rezilia contractul cu Avia Invest, astfel încât aeroprtul să revină în gestiunea statului. Ulterior, ministrul Economiei, Vadim Brânzan, a spus că acest lucru este mai complicat decât se credea iniţial.

Lasă un comentariu