Şedinţă amânată în dosarul fostului preşedinte al CSJ, Ion Druţă

Şedinţa de astăzi de la Curtea de Apel Chişinău în dosarul fostului preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie, Ion Druţă, a fost amânată pentru săptămâna viitoare. Asta după ce un judecător s-a abţinut de la examinarea demersului procurorului, iar dosarul a fost transmis unui alt complet de magistraţi. Ion Druţă nu a fost prezent la şedinţă.

Amintim că procurorul de la anticorupţie, Eugen Rurac, a atacat la Curtea de Apel decizia primei instanţe, care l-a eliberat pe Druţă din izolatorul CNA.

Procurorii cer ca Druţă să fie cercetat în arest preventiv. Fostul preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie este cercetat pentru îmbogăţire ilicită.

Potrivit oamenilor legii, în urma descinderilor pe care procurorii le-au efectuat în biroul și la domiciliul acestuia, au fost găsite obiecte care ar confirma vina magistratului.. Ion Druţă a fost ales în calitate de preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie în aprilie 2018 pe un termen de patru ani.

În luna iunie a acestui an, Druță a fost înlăturat de la exercitarea funcției administrative. O lună mai târziu, a revenit la șefia CSJ după ce Curtea de Apel Chișinău a acceptat cererea depusă împotriva CSM.

Iar la începutul acestei luni, CSM l-a lăsat fără imunitate la solicitarea procurorului general interimar, Dumitru Robu, pentru a fi cercetat penal.

CITEȘTE ȘI: Președintele CSJ, Ion Druță, a fost pus sub învinuire pentru îmbogățire ilicită

Lasă un comentariu