SECHESTRU pe conturile Lukoil. Compania ar fi spălat două miliarde de euro în România

Procurorii din oraşul românesc Ploieşti, care instrumentează dosarul Lukoil de opt luni, au extins măsurile asigurătorii, punând sechestru asupra unor bunuri ce aparţin companiei Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda. 

Potrivit unui comunicat emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, procurorii au extins cercetările şi au dispus măsura controlului judiciar asupra a cinci persoane, între care doi cetăţeni ruşi, cu toţii angajaţi ai SC Petrotel Lukoil SA Ploieşti.

Totodată, anchetatorii au dispus măsuri asigurătorii asupra unor bunuri deţinute de Lukoil Europe Holding Bvatrium Olanda şi SC Petrotel Lukoil SA, fiind puse sub sechestru conturi bancare, prime de emisiune şi acţiuni.

Astfel, anchetatorii anunţă că în dosarul Lukoil sunt cercetate infracţiuni de folosire cu rea credinţă a creditului societăţii şi noi fapte de spălare de bani.

Prejudiciul calculat până la acest moment în acest dosar este de aproape 1,2 miliarde de euro şi 1,5 miliarde de dolari pentru infracţiunea de folosire cu rea credinţă a creditului societăţii şi în cuantum de 1.5 miliarde de dolari şi 553 milioane de euro pentru infracţiunea de spălare de bani, relatează Mediafax.ro.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu