Sebastien Ogier a câştigat Raliul Marii Britanii

Embed:

Campionatul Mondial de Raliuri s-a încheiat cu victoria lui Sebastien Ogier. Pilotul francez a câştigat Raliul Marii Britanii şi a terminat sezonul cu o victorie. El îşi asigurase al doilea titlu mondial încă în penultima etapă.

Pilotul francez a fost urmat de finlandezul Mikko Hirvonen, depăşindu-l pe acesta cu 37,6 secunde și de norvegianul Mads Ostberg, care a fost mai lent cu un minut şi trei secunde.

Ogier, în vârstă de 30 de ani, care îl are copilot pe Julien Ingrassia din 2006, a obținut a 8-a sa victorie din acest sezon și a 24-a din cariera sa în Mondialul de Raliuri.

Sebastien Ogier şi-a asigurat titlul mondial încă după penultima etapă. În clasamentul final al piloților, Ogier a ocupat primul loc cu 267 puncte, urmat de finlandezul Jari-Matti Latvala, care are cu 49 de puncte mai puţine şi norvegianul Andreas Mikkelsen, cu 150 de puncte. Finlandezul Mikko Hirvonen s-a clasat pe locul patru în acest sezon, care a fost ultimul pentru el. Acesta a anunţat anterior că se retrage din Mondialul de Raliuri.

Campioană la constructori în acest an a devenit din nou echipa Volkswagen, care şi-a asigurat titlul cu trei etape înainte de finalul sezonului. Constructorul german este urmat în clasament de Citroen şi M-Sport.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu