Sebastien Loeb a abandonat în ultima cursă din carieră în Campionatul Mondial de raliuri

Embed:

Sebastian Loeb şi-a încheiat cariera în Campionatul Mondial de Raliuri cu un abandon, suferit în Raliul Franţei. Acesta a suferit un accident în timp ce încerca să recupereze diferenţa de cinci secunde care îl separa de primul loc. Raliul Franţei a fost câştigat de proaspătul campion mondial, Sebastien Ogier.

Francezul a abandonat în prima probă specială a zilei de duminică. Loeb a pierdut controlul maşinii într-un viraj de dreapta la numai un kilometru de la start, s-a rostogolit şi a ajuns într-un şanţ. Loeb şi copilotul său au ieşit din maşină nevătămaţi.

Abandonul marchează finalul unei cariere impresionante în care Loeb a cucerit nouă titluri mondiale consecutive pentru Citroen în perioada 2004-2012. În acest sezon, francezul a preferat să participe în numai patru etape, ultima fiind Raliul Franţei.

Până la urmă, Raliul Franţei a fost câştigat de francezul Sebastien Ogier. Acesta i-a devansat pe spaniolul Dani Sordo şi pe finlandezul Jari-Matti Latvala. Ogier şi-a asigurat titlul mondial încă după prima probă specială. În ultimele două etape, lupta se va pentru cele următoarele locuri de pe podium.

Următoarea rundă a Campionatului Mondial de raliuri este programată în perioada 24-27 octombrie, în Spania.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu