Seara surprizelor "Edelweiss"! O familie din Hânceşti a primit în dar o casă (FOTOREPORT)

Embed:

Visele pot deveni realitate. A demonstrat-o, încă o dată, Fundaţia lui Vlad Plahotniuc , care a organizat o seară plină de emoţii şi surprize.

La cea de-a şasea ediţie a Galei Edelweiss, o familie din satul Caracui, raionul Hânceşti, a primit în dar o casă, iar o mamă cu tripleţi a avut parte de cadouri necesare micuţilor ei. Evenimentul a fost organizat la Teatrul de Operă şi Balet Maria Bieşu, gazdele fiind prezentatorii Dan Negru şi Nicoleta Popa. 

Seara a început cu premierea a trei aleşi locali, care au participat activ la campania "Parcurile Edelweiss". În cadrul acestui proiect au fost amenajate 40 de terenuri de joacă pentru copii, în mai multe localităţi din ţară. Gheorghe Braşovschi, primarul oraşului Sângerei, Alexandru Botnari, edilul de Hânceşti, precum şi Constantin Cojocari, alesul din Edineţ, au fost premiaţi pentru că au ajutat fundaţia lui Vlad Plahotniuc să realizeze acest proiect.

"Dragii mei, un dicton al timpului de ieri, de azi, de mâine spune că o lumină nu pierde din lumina ei dacă aprinde o altă lumânare. Sunt sigur că continua arzândă fiecare lumânare pe care o aprinde Edelweiss", a spus primarul oraşului Edineţ, Constantin Cojocari. 

În ultimele șase luni, peste 7.200 de copii din ţară au avut parte de examinări medicale gratuite. Peste 100 de doctori, împreună cu echipa Edelweiss, au mers prin mai multe localităţi din ţară, pentru a le acorda micuţilor ajutor. Medicii Maria Mihalache, Laura Postu şi Ludmila Tomag au primit diplome pentru efortul depus.

"Onorată asistenţă, datorită fundaţiei Edelweiss şi a Ministerului Sănătăţii şi împreună cu directorului nostru al Centrului Diagnostic, domnul Testimiţanu şi medicii secţiei de ultrasonografie am examinat o mulţime de copii din sate. Am făcut un lucru mare", a spus medicul Laura Postu. 

Irina Oprea a adus pe lume, în acest an, doi băieţi şi o fată. Sunt primii tripleţi născuţi la Institutul Mamei şi Copilului de la începutul campaniei Edelweiss "O nouă viaţă". În seara surprizelor, organizată de fundaţia lui Vlad Plahotniuc, familia Oprea a primit cadouri pentru cei mici.

"De la început doctorii ne-au spus că o să avem gemeni, după ne-au bucurat că o să avem tripleţi. Bineînţeles că ne-am bucurat. Lacrimi nu au fost. Au apărut după ce am născut copii pentru că noi am reuşit să trecem peste această etapă", a spus mama tripleţilor, Irina Oprea. 

În cadrul campaniei Edelweiss "O nouă viaţă", mămicile care au născut la Institutul Mamei şi Copilului au primit din partea fundaţiei câte o cutie cu produse pentru nou-născuţi. Până acum au fost oferite 1.700 de astfel de daruri, iar campania va continua până în iulie 2017.

"Familii ocrotite" - aşa se numeşte o altă campanie a fundaţiei. Proiectul vine să combată violenţa în familie. Valentina Geamănă este una dintre persoanele care au depus mult efort pentru a lupta cu acest fenomen. Fondatorul Centrului antiviolenţă din satul Ciuciuleni, Hânceşti, a fost premiat pentru ajutorul acordat mamelor şi copiilor care se află într-o situaţie complicată.

"Vreau să vă spun că, comparativ cu anul trecut, până în luna iulie, denunţarea cazurilor de violenţă în familie s-au dublat. Datorită acestor acţiuni pe care le promovează Edelveiss, femeile au început să vorbească", a spus fondatorul Centrului antiviolență, Valentina Geamănă. 

"Din 2010, fundaţia a reuşit să ajute sute, mii de oameni. Şi vom continua să o facem cât va trebui şi va fi necesitatea implicarea mea personală şi a fundaţiei Edelweiss. Şi din anul 2010, fundaţia a crescut frumos. Fundaţia, cu fiecare proiect social realizat cu success, cu fiecare ajutor acordat oamenilor, a adus în casele oamenilor şi în inimile lor căldură şi bucurie. Vă promit că vom face şi în continuare asta", a spus fondatorul Edelweiss, Vlad Plahotniuc

În cei şase ani de existenţă a fundaţiei au fost ajutaţi 731.257 de oameni.

La cea de-a şasea gală, numărul acestora a crescut. Vlad Plahotniuc a povestit istoria unei familii din satul Caracui, raionul Hânceşti. Părinţii cresc trei copii, dar nu au o locuinţă. Fondatorul le-a făcut surpriza vieții.

Membrii familiei Oprea cu greu şi-au stăpânit lacrimile de fericire.

"Nu, nu ni s-a spus nimic, doar am primit invitaţia la concert. - Cât de importantă este pentru familia dvs această locuinţă? –E cel mai important", a spus Tatiana Oprea. 

Copii care au participat la gală s-au distrat alături de clovni și animatori.

Seara surprizelor a continuat cu un concert de excepție al interpretei Loredana din România.

Pe aceeaşi temă