Se repară şi tot NU se mai repară. Străzile din Capitală care urmează a fi reabilitate capital în acest an, aceleaşi de anul trecut

Embed:

Primăria Chişinău nu are cu ce se lăuda în acest an, la capitolul reparaţia drumurilor. Lista arterelor care urmează a fi reabilitate capital este aceeaşi de anul trecut. Este vorba de străzile Tighina, 31 August şi Alexandru cel Bun, pentru care în bugetul din acest an au fost prevăzute 40 de milioane de lei.

Totodată, s-au alocat bani şi ca reparaţia străzii Ion Creangă să fie dusă la bun sfârşit, însă nu este clar când se va întâmpla acest lucru. În total, pentru reparaţia străzilor, autorităţile au prevăzut în buget 121 milioane de lei. Cifra este mai mică cu aproximativ 5 milioane, faţă de 2019.

În acelaşi timp, pentru întreţinerea şi plombarea celorlalte străzi din Capitală au fost prevăzute 151 de milioane de lei. Solicitat telefonic, şeful interimar al Direcţiei Transport şi Căi de Comunicaţie, Lilian Copaci, a declarat că o prioritate pentru autorităţi este terminarea lucrărilor de reparaţie începute anterior. 

Astfel, pentru renovarea capitală a străzilor Tighina, 31 August şi Alexandru cel Bun au fost prevăzute 40 de milioane de lei. Iar pentru Ion Creangă vor fi cheltuiţi 45 de milioane de lei.

În anul 2020, autorităţile îşi mai propun să repare străzile Mesager, Bucovinei, Transnistriei, Bîcului, şi Industrială. Pentru proiectarea şi executarea lucrărilor vor fi alocate peste 17 milioane de lei.

Totodată, autorităţile au prevăzut în buget alte 3,2 milioane de lei, pentru lucrări de proiectare. În acest an urmează să fie reparat capital şi podul de pe strada Mihai Viteazul, pentru care vor fi alocate 15 milioane de lei. 

În Capitală sunt în jur de 1700 de kilometri de străzi, care se află la întreţinerea municipalităţii.

loading...

Lasă un comentariu