Se pregătesc pentru a împarți daruri de Crăciun. 300 de spiriduşi au participat la un maraton, la Sibiu

Embed:
Ajutoarele Moşului se pregătesc pentru noaptea în care vor merge să împartă darurile de Crăciun. Ca să fie într-o formă fizică de admirat, acestea au participat la un maraton în Sibiu. În total, 300 de crăciuniţe şi spiriduşi s-au încălzit alergând pe străzile decorate de sărbătoare ale oraşului din România.

Oamenii care le-au surprins alergând le-au susţinut cu admiraţie.

"Atâţia moşi adunaţi la un loc. Au alergat trei kilometri şi au venit înapoi. Se vede că ei merg cu jucării şi cu daruri la copii în fiecare an. Au condiţie fizică, sunt pregătiţi."

Scopul cursei a fost unul nobil. Participanţi au plătit câte 60 de lei româneşti, echivalentul a 12 euro. Banii colectaţi vor fi folosiţi pentru a cumpăra scaune cu rotile persoanelor cu deficienţe locomotorii.

"De anul trecut şi până acuma am reuşit să achiziţionăm şase scaune cu ajutorul comunităţii sibiene, ceea ce este extraordinar."

Pentru una dintre participante, maratonul a avut o semnificaţie specială.

"Eu acum un an şi jumătate eram într-un scaun cu rotile. M-am ridicat, iar acum am venit să alerg."

Dacă la Sibiu spiriduşii s-au antrenat, la Târgovişte, Moş Crăciun a venit în faţa copiilor cu o caleaşcă pentru a participa la o repetiţie generală. Bătrânul cel darnic a reuşit să ajungă şi la baza militară de lângă Bucureşti. De această dată însă cu un elicopter. Acolo a fost aşteptat de copiii militarilor din Forţele Aeriene.
loading...

Lasă un comentariu