Se împlinesc zece ani de la moartea lui Grigore Vieru. Zeci de oameni i-au adus un omagiu poetului

Embed:

Au trecut 10 ani fără inegalabilul Grigore Vieru. Poetul care a fost una dintre figurile de bază care au inspirat mişcarea de eliberare naţională a basarabenilor s-a stins din viață la două zile după un tragic accident rutier.

Rudele, prieteni, colegii de breaslă, dar şi cei care i-au admirat creația au depus flori la mormântul acestuia din Cimitirul de pe strada Armenească din Capitală. De dimineaţă, un sobor de preoţi au sfinţit locul de veci al poetului.

Ca în fiecare an, la mormântul poetului au venit fiul şi soţia sa. Nici acum nu pot concepe că nu mai este.

"Îl simţim tot timpul ca viu aici, fie aici la cimitir, fie acasă când văd fotografiile lui că am pus într-o cameră numai fotografiile lui şi tot timpul îmi pare că el e mereu cu noi", a spus soţia poetului, Raisa Vieru. 

Colegii de breaslă au mers la mormântul poetului şi şi-au amintit de momentele petrecute alături de el.

"Avem multe momente petrecute împreună cu Grigore Vieru la întâlniri, discuţii, recitaluri. Era un poet prin stîrpea cea mai rară a poeţilor, poet, poet până în vârful unghiilor", a spus președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Arcadie Suceveanu.

"Au trecut într-adevăr 10 ani de când vorbim despre omul Grigore Vieru la timpul trecut şi despre poetul Grigore Vieru la timpul viitor, spuneam într-un eseu că a fost frate cu Eminescu, a fost verişor cu Ion Creangă şi a fost nepot de Dosoftei şi Varlam", a spus scriitorul Nicolae Dabija. 

"Ne-a întors la sat, ne-a întors la cele sfinte, Grigore Vieru ne-a întors şi la cititor", a spus criticul literar Mihai Cimpoi.

Și organizația obșteștească ODIP a cinstit, astăzi, memoria poetului.

"Grigore Vieru este sovistea neamului românesc, este un martir care prin ceaţia lui a demonstrat verticalitate şi cinste, ceea ce înseamnă valorile naţionale româneşti", a spus preşedintele Asociaţiei Unioniste ODIP, Vlad Bilețchi.

Grigore Vieru este titularul diplomei de onoare Andersen - cel mai prestigios premiu din lume în domeniul literaturii pentru copii. Un bulevard din Capitală îi poartă numele, iar un bust al poetului este amplasat pe Alea Clasicilor din Chişinău, dar şi în oraşul Străşeni.

În timp ce apropiații lui Grigore Vieru, dar și mai mulți scriitori au mers la mormântul poetului pentru a-l comemora, alți oameni ce ii apreciază creația, au venit la bustul lui Grigore Vieru, pentru a-i aduce un omagiu.

Grigore Vieru s-a născut pe data de 14 februarie 1935 în satul Pererîta, raionul Briceni şi s-a stins din viaţă pe data de 18 ianuarie 2009, în urma unui tragic accident rutier.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu