Se crede victimă! Pistolarul de la Botanica oferă noi detalii despre incidentul armat (VIDEO)

Embed:

Noi detalii despre incidentul armat de ieri, produs pe o terasă din sectorul Botanica al Capitalei. Tânărul care a fost rănit susține că a scos pistolul pentru a-i speria pe agenții de pază ai localului. În opinia sa, polițistul a încălcat legea, deoarece ar fi tras fără avertizare

FOCURI DE ARMĂ într-un local din sectorul Botanica! Un tânăr a fost împuşcat

Bătaie, împuşcături şi sânge! Imagini exclusive din timpul incidentului armat de la Botanica (VIDEO)

Suspectul Pavel Roşca povestește că cearta a fost provocată de o confuzie: "Când ieşeam din clubul de noapte, probabil că gardienii m-au confundat cu cineva. Mi-au stropit spray în faţă. Prietenii mei au început să-i împingă pe gardieni, nu au împărţit ceva. Am mers la maşină şi mi-am luat pistolul, am vrut să-i sperii, să le arăt arma şi să preîntâmpin conflictul. Am permis de port-armă."

Rănitul, în vârstă de 28 de ani, spune că deși avea armă nu prezenta niciun pericol: "Pistolul era în toc. Nici nu am reuşit să-l scot că poliţistul deja a început să tragă în picioarele mele. Nu a fost niciun foc de avertizare. Dacă m-ar fi prevenit, aş fi aruncat pistolul. Nu intenţionam să trag în nimeni, doar am vrut să le arăt că am pistol."

Procuratura sectorului Botanica al Capitalei urmează să stabilească dacă poliţistul care l-a imobilizat pe tânăr a acționat legal.

"Subalternii mi-au spus că poliţistul a reuşit să tragă un foc de avertisment şi abia apoi a tras în infractor. Dar înţelegeţi că acest foc de avertisment, această secundă poate să-l coste viaţa pe poliţist şi pe cei din jur. Există situaţii excepţionale când poliţia trebuie să reacţioneze imediat", a comentat Gheorghe Cavcaliuc, șeful interimar al Inspectoratului General al Poliției.

Potrivit forțelor de ordine, arma tânărului era încărcată cu 13 cartușe. Pistolarul riscă până la opt ani de închisoare pentru huliganism și amenințarea cu moartea a unei persoane cu funcție de răspundere.

FILMUL INTEGRAL al împuşcăturilor de la Botanica. IMAGINI NECENZURATE din timpul incidentului armat

"Vă dau mâine VERSIUNI". Primele reacţii ale bărbatului împuşcat de poliţişti la Botanica (VIDEO)

 
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu