Se apropie cea mai scurtă zi şi cea mai lungă noapte a anului. Ce spune tradiţia despre solstiţiul de iarnă

Ca în fiecare an, deși iarna meteorologică sosește încă de la 1 decembrie, începutul iernii astronomice este marcat de un moment precis, cel al solstițiului de iarnă. El este legat de mișcarea anuală aparentă a Soarelui pe sfera cerească, ce reprezinta consecința mișcarii reale a Pământului în jurul Soarelui. Anul acesta, cea mai scurtă zi şi cea mai lungă noapte a anului va fi sâmbătă 22 decembrie, începând cu ora 00:23, potrivit digi24.ro.

Fenomenul este legat de mişcarea anuală aparentă a Soarelui pe sfera cerească, ce reprezintă consecinţa mişcării reale a Pământului în jurul Soarelui, potrivit Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu".

Solstițiu de iarnă 2018. Ce înseamnă "solstițiu"

Ziua în care are loc solstiţiul de iarnă în emisfera nordică, în emisfera sudică se află în desfăşurare solstiţiul de vară. Solstiţiul de iarnă se produce când înălţimea Soarelui deasupra orizontului şi intervalul diurn sunt minime (la sud de cercul polar de sud, Soarele nu răsare şi se află la unghiul maxim sub orizont). Este ziua anului în care lumina zilei are cea mai scurtă durată în emisfera nordică, şi cea mai lungă durată în emisfera sudică.

Solstiţiu înseamnă "soare nemişcat" şi marchează prima zi a iernii astronomice în emisfera nordică, cea mai scurtă zi şi cea mai lungă noapte a anului în emisfera nordică. Acest eveniment astronomic este legat de mişcarea anuală aparentă a Soarelui pe sfera cerească, ce reprezintă consecinţa mişcării reale a Pământului în jurul Soarelui. În emisfera sudică a Pământului, fenomenul are loc invers, momentul respectiv marcând începutul verii astronomice.

Soarele parcurge în decurs de un an cercul sferei cereşti numit "ecliptică". La momentul solstiţiului de iarnă, Soarele se află deci în emisfera australă a sferei cereşti, la distanţa unghiulară maximă de 23° 27' sud faţă de ecuator, el efectuând mişcarea diurnă în lungul cercului paralel cu ecuatorul ceresc, numit "tropicul Capricornului". Aceasta explică, pentru latitudinile medii ale Terrei, inegalitatea zilelor şi a nopţilor, precum şi succesiunea anotimpurilor, potrivit site-ului www.astro-urseanu.ro.

Cea mai veche referinţă scrisă despre o sărbătoare ce marca reîntoarcerea Soarelui (solstiţiu) a fost găsită în antichitate, în Mesopotamia. Sărbătoarea, care ţinea 12 zile, avea drept scop să-l ajute pe zeul Marduk să îmblânzească monştrii haosului pentru încă un an, scrie Agerpres.

Solstiţiului îi sunt dedicate sute de structuri megalitice în toată Europa, în cele două Americi, Asia şi Orientul Mijlociu. Chiar şi popoarele care respectau calendarul lunar marcau într-un fel sau altul cele două solstiţii.

În Europa, astfel de construcţii din piatră pentru măsurarea poziţiei Soarelui au fost descoperite la Stonehenge, în Anglia, şi la Newgrange, în Irlanda. Potrivit cercetătorilor, pietrele de la Stonehenge datează cu aproximaţie din 2050 î.Hr. şi se presupune că au fost poziţionate astfel încât lumina Soarelui la apus, la data solstiţiului de iarnă, să cadă într-un anumit fel.

Obiceiuri și tradiții

Obiceiurile româneşti din preajma solstiţiului de iarnă păstrează amintirea jertfirii violente a zeului adorat, prin substituirea acestuia cu arborele sacru, bradul sau stejarul, tăiat şi incinerat simbolic în noaptea de Crăciun, cu taurul, reprezentat de o mască, Capra, Brezaia, Ţurca sau Boriţa, care, după ce însoţeşte unele cete de colindători, este omorât simbolic şi, mai ales, cu porcul, reprezentare neolitică a spiritului grâului, sacrificat ritual la Ignatul Porcilor (20 decembrie).

Pentru păgâni, aceasta era noaptea în care Marea Zeiţă dădea naştere noului Soare, repornind astfel ciclul anotimpurilor. Romanii îi sărbătoreau în această zi pe Saturn, zeul recoltelor, şi pe Mithras, zeul luminii, potrivit volumului "Zile şi mituri - calendarul ţăranului român", de Ion Ghinoiu. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu