"Scutul Păcii 2019" se desfăşoară la Bulboaca (FOTO)

Exerciţiul “Scutul Păcii 2019” se desfăşoară, în perioada 16 – 20 iunie  2019, la Centrul  Militar de Instruire al Armatei Naţionale de instruire militară de la Bulboaca.

Potrivit comandantului exercițiului, colonel Ruslan Cojocaru, la antrenamente participă peste 400 de militari ai Armatei Naționale din brigăzile „Moldova”, „Ştefan cel Mare”, „Dacia”, Batalionul 22 de menținere a păcii și un pluton format din 30 de militari ai Armatei României.

Sursa a specificat că exerciţiul este executat pe baza unui scenariu fictiv, care cuprinde  tactici, tehnici și proceduri caracteristice teatrelor de operații actuale, și are drept scop îndeplinirea obiectivelor de instrucție specifice misiunilor de stabilitate și sprijin pentru menținerea păcii.

Prezent la Ziua Vizitatorilor Distinşi, care s-a desfăşurat astăzi în cadrul exerciţiului, ministrul Apărării Pavel Voicu a menţionat că „Scutul Păcii” este nu doar un exerciţiu de instruire a efectivului Armatei Naţionale, ci şi un test de verificare a subunităţilor noastre în conformitate cu Conceptul Capabilităţilor Operaţionale, care este o condiţie obligatorie pentru participarea în operaţiuni externe de menţinere a păcii.

„Militarii Armatei Naţionale s-au pregătit pentru aceste verificări de foarte mult timp – aproximativ 2 luni - au investit experienţa acumulată în teatrele de operaţii şi la poligoanele de instrucţie din ţară. Îmi exprim convingerea că experţii evaluatori, veniţi în Republica Moldova pentru verificarea subunităţilor Armatei Naţionale, vor da o notă bună militarilor noştri şi le vor aprecia abilităţile şi pregătirea profesională”, a spus Pavel Voicu.

Ministrul Apărării a apreciat prestaţia tuturor militarilor implicaţi în pregătirea şi desfăşurarea exerciţiului „Scutul Păcii”- cei din Armata României şi din subdiviziunile Armatei Naţionale.

Ministrul Voicu a mulţumit experţilor evaluatori internaţionali, care pe parcursul acestei săptămâni au verificat pregătirea militarilor aflaţi în poligon.

De notat că “Scutul Păcii 2019” este organizat şi cu scopul de a verifica subunităţile Armatei Naţionale în conformitate cu Conceptul Capabilităţilor Operaţionale (CCO).

În acest an, sunt evaluate două companii de infanterie motorizată din cadrul Brigăzilor de infanterie motorizată “Moldova” şi “Dacia” de  către 71 de  evaluatori internaţionali din 22 de ţări: Norvegia, Azerbaidjan, Germania, Moldova, România, Georgia,Ucraina, Austria, Finlanda, Spania, Bosnia și Herțegovina, Croaţia, Franţa, Austria, Marea Britanie, Qatar, Italia, Canada, SUA, Macedonia de Nord, Suedia și Iordania.   

Conceptul capabilităţilor operaţionale (Operational Concept Capability - OCC) este un instrument de colaborare în cadrul programului Parteneriat pentru Pace, care are ca scop implementarea standardelor occidentale în instruirea şi evaluarea subunităţilor declarate. OCC oferă Republicii Moldova posibilitatea de a participa la operaţiuni multinaţionale de menţinere a păcii.

Certificarea OCC este o condiţie obligatorie pentru participarea Armatei Naţionale în misiuni de menținere a păcii, inclusiv KFOR din Kosovo. Până la ora actuală,  Republica Moldova a detaşat în operaţiunea respectivă 11 contingente.

Armata Naţională a aderat la OCC în 2007.

Pentru prima dată, în 2012, o companie de infanterie a Batalionului 22 de Menţinere a Păcii şi grupa de genişti din componenţa Batalionului Geniu „Codru” au fost certificate să participe în operaţiuni de menţinere a păcii cu mandat internaţional conform OCC.

Lasă un comentariu