Scrisoare lui Platon: Jurnaliştii de la Zeppelin îi cer raiderului nr.1 să nu le intimideze sursele

Embed:

Raiderul numărul unu în CSI, condamnatul penal, Veaceslav Platon, primeşte scrisori critice din partea ziariştilor. Jurnaliştii de la "Zeppelin" i-au adresat o scrisoare publică lui Platon, închis pentru frauda bancară, prin care îi cer să înceteze atacurile la adresa echipei lor, precum şi încercările de a le intimida sursele.

Pe o reţea de socializare, jurnaliştii se referă la ultima investigaţie realizată care demonstrează că Laundromatul Rusesc şi Furtul Miliardului, numit Miliardomat, sunt două operaţiuni ale serviciilor speciale de la Moscova.

 

Platon este figura de bază a schemei criminale prin care s-a dorit să se pună pe brânci sistemul bancar moldovenesc.

Potrivit jurnaliştilor, aceste atacuri demonstrează încă o dată corectitudinea concluziilor investigaţiei care a arătat că Moscova a urmărit falimentarea Moldovei înainte de alegerile parlamentare din 2014.

Principala ţintă a fost Banca de Economii. De asemenea, jurnaliştii i-au solicitat lui Platon să le spună, în termen de cinci zile, dacă atacurile asupra sistemului financiar-bancar moldovenesc au avut un caracter orchestrat şi dirijat de el, fiind aplicate în calitate de diversiune economică şi armă împotriva securităţii Republicii Moldova, dar şi care a fost rolul lui în cadrul acestui atac şi ce scopuri au fost urmărite.

Veaceslav Platon, cunoscut ca raiderul numărul unu din CSI, a fost reținut în iulie 2016 la Kiev, după ce a fost dat în căutare internațională de autoritățile moldovenești.

În aprilie 2017, Platon a fost condamnat la 18 ani de detenție pentru escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari în dosarul fraudei de la Banca de Economii.

Iar la sfârșitul anului trecut, acesta a mai primit 12 ani de pușcărie pentru escrocherie în proporții deosebit de mari și corupere activă.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu