Scor dezamăgitor la alegeri. Care partide vor dispărea de pe arena politică

Embed:

Câteva formaţiuni politice înscrise în cursa electorală de ieri, nu au obţinut voturi nici măcar de la proprii susţinători, care au carnetul de membru de partid. O astfel de situaţie au înregistrat cel puţin patru partide.

Este vorba despre Partidul Voinţa Poporului, Partidul Naţional Liberal, Partidul Verde Ecologist, Partiul Politic Democraţia Acasă care, potrivit rezultatelor preliminare, nu au obţinut nici măcar 1% din sufragii.

Potrivit portalului e-democracy.md, în luna iunie a anului 2018, Partidul Politic Voinţa Poporului avea aproximativ 5.400 de membri.

La scrutinul parlamentar din 24 februarie, însă pentru această formaţiune au votat doar 2.624 de cetăţeni.

Şi Partidul Naţional Liberal a adunat de două ori mai puţine voturi, decât numărul de persoane care au carnet de membru al acestui partid.

Anul trecut, formaţiunea avea circa 7.700 de membri, însă ieri, a adunat, pe circumscripţia naţională, 3.341 de voturi.

Aceeaşi situaţie este şi în cazul Partidului Verde Ecologist, pentru care au votat peste 3000 de cetăţeni. Anul trecut însă formaţiunea număra 4.500 de membri.

Iar pentru Partidul Politic Democraţia Acasă au votat circa 4.300 de persoane, cu 460 mai puţine decât numărul total de membri cu carnet partid. 

Marii pierdanţi ai acestor alegeri sunt și liberalii, pentru care şi-au dat votul doar 17 mii 300 de alegători.

Astfel, PL a acumulat doar 1,24 de procente din sufragii şi pentru prima dată în ultimii nouă ani, nu are niciun mandat de parlamentar. La scrutinul din iulie 2009, formaţiunea a obţinut aproape 15 la sută din voturi şi astfel i-a revenit 15 fotolii în Legislativ. La alegerile din 2010 a acumulat cu trei mandate mai puţin, iar în 2014, a avut 13 deputaţi.

"Noi am fost pregătiţi şi pentru un asemenea rezultat. Noi ştiam că vom fi taxaţi pentru alianţa din 2016 ianuarie. Înţelegeam acest lucru, simţeam acest lucru în ultimii doi, trei ani, dar ne-amasumat curajul de a merge înainte. Noi, Partidul Liberal şi eu personal continuăm lupta. O să ne pregătim pentru următoarele alegeri locale, prezidenţiale şi parlamentare", a declarat Dorin Chirtoacă, preşedintele PL.

Nu se vor mai regăsi în parlament nici comuniştii. Pentru PCRM au optat 3,77 la sută dintre alegători sau peste 52 de mii de oameni. Rezultatele scrutinelor parlamentare din ultimii aproape 20 de ani arată că PCRM şi-a pierdut treptat susţinătorii.

În 2001, comuniştilor le-au revenit 71 din cele 101 de fotolii de parlamentar, pentru că au strâns jumătate din voturile alegătorilor. Peste patru ani, la alegerile din 2005, au obţinut 46 la sută din voturi şi au ocupat 56 de locuri în Parlament. Nouă ani mai târziu, PCRM a reuşit să adune doar 17 la sută din sufragii.

Serviciul de presă al partidului a spus că PCRM nu va oferi comentarii la acest subiect.

Pe aceeaşi temă