Şcolile cu predare în limba română din Transnistria, obligate să achite impozite în regiune

Embed:

Şase dintre cele opt şcoli cu predare în limba română din Transnistria sunt obligate să achite impozite în regiune. Managerii instituţiilor de învâţământ au fost informaţi despre acest lucru la sfârşitul săptămânii trecute.

"De pe 31 octombrie au venit cu o avertizare venită de la procuratuta din Bender unde se spunea că fiecare angajat este obligat să platească impozite în oraşul Bender. Pe 5 decembrie am primit o înştiinţare de la inspectoratul fiscal din Bender, unde se spune că liceului i s-a atribut cod fiscal. Este vorba de toate impozitele existente pentru toţi salariaţii. Demersurile sunt făcute pentru a tensiona şi agrava situaţia. Autorităţile transnistrene doresc ca profesorii să se sperie şi astfel să lase şcoala. Noi nu avem de gând să plătim aceste impozite. Noi nu cunoaştem nicio soluţie. Acestea au o legătură cu descinderile la liceul din Tiraspol şi au menirea să tensioneze situaţia. Mă aştept la acţiuni şi mai drastice din partea celor de la Tiraspol, căci ei nu se opresc aşa uşor. Chişinăul trebuie să intervină imediat", a menţionat directorul liceului "Alexandru cel Bun" din Bender, Maria Roibu.

Autorităţile de la Chişinău nu au deocamdată o soluţie pentru această problemă, dar spun că poartă consultări cu factorii de decizie pentru a evita o nouă criză în cadrul acestor instituţii de învăţământ.

"Noi solicităm şi reiterăm solicitările către Tiraspol de a se abţine de la aceste presiuni îndreptate împotriva şcolilor cu predare în grafie latină pentru că acest lucru duce la deteriorarea situaţiei şi împiedică buna desfăşurare a procesului educaţional", a declarat viceministrul Educaţiei Liliana Nicolăescu-Onofrei.

Directorii liceelor din regiune, dar şi profesorii spun că vor continua să achite impozitele Chişinăului, întrucât lefurile sunt acordate de Ministerul Educaţiei.

"Continuăm mai departe activitatea noastră, vom lucra cum am lucrat, încercăm să liniştim părinţii", a declarat directorul Liceului Teoretic "Lucian Blaga", Ion Volcev.

"Noi aparţinem Ministerului Educaţiei al R. Moldova. Este un nonsens, cum pot achita impozite unei ţări străine?", s-a indignat Galina Zagorodnaia, profesoară la Liceul Teoretic "Lucian Blaga".

Şcolile cu predare în limba română din regiunea transnistreană au fost supuse periodic presiunilor din partea administraţiei secesioniste de la Tiraspol. În vara anului 2004, directorii instituţiilor au fost constrânşi, fără succes însă, să adopte alfabetul chirilic în locul celui latin.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu