Schulz o critică pe Merkel că dă dovadă de docilitate în fața șefului de la Casa Albă

Embed:

Cancelarul Germaniei trebuie să îndrăznească să mai intre și în conflict cu președintele american, Donald Trump, atunci când cei doi au viziuni diferite. Declarația aparține liderului Social-Democraților de la Berlin, Martin Schulz, care a criticat-o pe Angela Merkel că dă dovadă de docilitate în fața șefului de la Casa Albă.

El a mai adăugat că acest lucru poate fi observat și la alți lideri mondiali. Totodată, Schulz, care se anunță drept principalul contracandidat al Angelei Merkel pentru postul de cancelar la alegerile din toamnă, l-a comparat pe Trump cu  președinții Recep Erdogan și Vladimir Putin. Acesta s-a întrebat retoric dacă Germania ar trebui să le facă unele concesii și celor doi, dacă i le face lui Trump.

Declarațiile survin în contextul reuniunii G20 de la Hamburg, care va avea loc săptămâna viitoare, unde vor fi discutate câteva subiecte sensibile, precum protecția mediului sau migrația.  Anterior, Donald Trump a scos SUA din Acordul de la Paris privind stoparea încălzirii globale și a interzis imigranții din mai multe țări din Orientul Mijlociu.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu