Schimbări în conducerea de vârf a separatiştilor proruşi. Ce anunţ a făcut premierul aşa-numitei republici Doneţk

Embed:

Separatiştii proruşi din estul Ucrainei fac schimbări importante în conducerea de vârf. Alexandr Borodai a declarat că părăseşte funcţia de premier autoproclamat al aşa-numitei republici Doneţk. Fiind născut la Moscova, acesta va fi înlocuit de un localnic.

"Dacă vă mai amintiţi, eu sunt născut la Moscova. Eu cred că Republica Populară Doneţk trebuie condusă de către un om care este trup şi suflet din Donbass, care este cu adevărat din Doneţk. Un astfel de om este printre noi. El este aici. Vi-l prezint pe Alexandr Vladimirovici Zaharcenko", a spus Borodai.

Alexandr Borodai a precizat că va deveni viceprim-ministru al republicii nerecunoscute Doneţk. Funcţia lui a fost preluată de Aleksandr Zaharcenko, un ucrainean apropiat de liderul militar al insurgenţilor proruşi, Igor Strelkov. Unii analişti cred că mutarea vine pentru a face faţă acuzaţiilor despre influenţa Moscovei asupra separatiştilor. Alte voci însă afirmă că această schimbare poate aduce speranţa unor negocieri cu Kievul. Anterior, guvernul ucrainean a declarat cu nu va discuta cu cetăţeni străini, întrucât mulţi dintre liderii separatiştilor sunt ruşi.

În estul Ucrainei confruntările continuă. Presa scrie că un avion de vânătoare al Forţelor Aeriene Ucrainene a fost doborât într-o zonă aflată sub controlul insurgenţilor separatişti. Pilotul s-a catapultat, dar nu există informaţii despre situaţia lui.

Şi un elicopter medical ucrainean ar fi fost doborât, iar despre soarta echipajului nu există, deocamdată, informaţii. De asemenea, separatiştii trag în zone locuite de civili. Doar în oraşul Gorlovka au murit 5 oameni, iar alţi zece au fost răniţi. Iar securitatea de la Kiev a anunţat o nouă ipoteză în privinţa accidentului aviatic din 17 iulie.

Potrivit şefului Serviciului Ucrainean de Securitate, separatiştii ar fi vrut să doboare un avion al companiei ruse Aeroflot, care efectua cursa Moscova-Larnaca, în locul aeronavei malaeziene.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu