SCHIMB DE REPLICI între fostul şi actualul premier. Chicu şi Sandu se acuză reciproc de restanţe la salariile bugetarilor

Embed:

Premierul Ion Chicu a acuzat Guvernul condus de Maia Sandu că "a lăsat ţara fără salarii". Declaraţiile au fost făcute după şedinţa Cabinetului de miniştri, din 27 noiembrie.

"Bugetul pentru anul viitor are doua obiective. 1. Investiţii masive în infrastructură, în special drumuri. 2. Crearea locurilor de muncă. Anticipez că vor fi mulți, inclusiv acei care am înțeles că au echilibrat bugetul, dar au lăsat țara fără salarii. Noi azi am făcut o evaluare a achitării salariilor pentru luna octombrie şi în majoritatea Autorităților publice locale care primeau salariile (grădinițe, școli, primării) până la data de 10 a lunii următoare, sunt multe care nu au primit salarii nici până azi, exclusiv din cauza „performanței” a unor super-specialiști care au echilibrat bugetul", a declarat Ion Chicu. 

Reacţia fostului premier nu s-a lăsat aşteptată. Maia Sandu a scris pe Facebook că "premierul lui Dodon spune minciuni". 

"Premierul lui Dodon spune cu nerușinare minciuni despre o problemă pe care tot el a creat-o pe timpul când era ministru de Finanțe al lui Plahotniuc.

În vara acestui an, guvernul pe care l-am condus a identificat bani și a alocat suplimentar pentru plata salariilor peste 1 miliard de lei, bani pe care fostul ministru Chicu nu i-a prevăzut în bugetul pentru 2019, fiindcă lucra pentru un regim care făcea promisiuni electorale iresponsabile fără a asigura surse de finanțare pentru acestea.

Pe parcursul mandatului am adoptat 6 hotărâri de guvern, în fiecare lună câte una, pentru repartizarea alocațiilor către bugetele administrației publice locale, astfel încât aceasta să poată plăti salariile. Ultima Hotărâre de Guvern de acest fel, prin care au fost repartizate circa 363 milioane lei, a fost adoptată pe 12 noiembrie. Mă întreb de ce Chicu nu a repartizat aceste resurse încă? Îi ține pe oameni fără salarii ca să poată face acuzații false în adresa noastră?

Dar gaura pe care a lăsat-o Chicu în bugetul 2019 e floare la ureche pe lângă gaura care se întrezărește în proiectul bugetului pentru anul 2020, adoptat de guvern ieri la amiază și finalizat înspre seară. În această gaură riscă să se piardă inițiativele anunțate de noi pentru oameni și să se prăbușească economia țării. Asta se întâmplă când guvernul lucrează pentru politicieni corupți, nu pentru cetățeni.", a scris premierul demis Maia Sandu. 

 

 

loading...

Lasă un comentariu