Scene de groază într-un liceu din California. Un elev de 15 ani a împuşcat mortal doi tineri

Embed:

Scene de groază într-un liceu din Santa Clarita, statul american California. Chiar înainte de începerea cursurilor, un elev de 15 ani a scos un pistol din rucsac şi a împuşcat mortal doi tineri. Alţi patru adolescenţi au fost răniţi. Ca să scape de pedeapsă, a încercat să se sinucidă, dar a supravieţuit. Agenţii FBI susţin că nu există suspiciuni potrivit cărora agresorul ar fi acţionat din numele unui grup criminal.

"În doar 16 secunde a reuşit să scoată arma din rucsac, să împuşte şi să-şi tragă un glonţ în cap şi a căzut la pământ. Încă nu ştim ce legătură era între atacator şi victime", a afirmat membrul departamentului şerifului din Los Angeles, Ken Wegener.

Colegii atacatorului cred că e puţin probabil să fie vorba de o răzbunare şi că tânărul a împuşcat tinerii la întâmplare. 

"Victimele atacului erau persoane care tocmai se pregăteau să intre în sălile de clasă".

Anchetatorii au scos la iveală faptul că înainte de comiterea atacului, pe contul de Instagram al agresorului, a fost distribuită o postare în care să spunea că urmează o zi distractivă la şcoală. După ce a fost produsă teroarea, postarea a fost modificată. Autorităţile cred că de acest lucru s-ar fi ocupat ori un hacker, ori un prieten de-al atacatorului care cunoaşte parola. 

Zeci de elevi şi părinţi s-au adunat la liceu pentru a aduce un omagiu victimelor. Au venit cu lumânări şi flori şi s-au rugat pentru cei care au fost seceraţi de gloanţe.

"Toate gândurile, rugăciunile şi condoleanţele noastre sunt îndreptate către familiile victimelor. Toţi părinţii implicaţi în acest caz tragic trebuie să-şi ia liber şi să stea acasă alături de copiii lor", a spus şeriful din Los Angeles, Alex Villanueva.

Potrivit presei americane, atacatorul va fi audiat de poliţie după ce starea lui de sănătate se va îmbunătăţi.

loading...

Lasă un comentariu