Scene de groază în Brazilia. Suporterii formaţiei Vasco da Gama s-au răfuit cu forţele de ordine

Embed:

Scene de groază în Brazilia. Suporterii formaţiei Vasco da Gama s-au răfuit cu forţele de ordine după ce li s-a interzis accesul pe stadion la partida cu Fluminense din campionatul de fotbal al statului Rio de Janeiro.

Totul a început în urma unei decizii judecătoreşti, care le-a interzis fanilor echipei Vasco da Gama să se afle în peluza sud a stadionului Maracana.

Organizatorii au luat apoi decizia ca partida să se dispute cu porţile închise, chiar dacă au fost vândute 30.000 de bilete. Aceat lucru a stârnit nemulţumirea suporterilor, care au perturbat liniştea publică. Poliţia locală a fost nevoită să intervină cu gaze lacrimogene pentru a dispersa mulţimea.

În repriza secundă, fanii brazilieni au putut pătrunde în incinta arenei, după ce o altă decizie emisă de acelaşi instanţă le-a permis acest lucru.

Disputa de pe Maracana s-a încheiat cu scorul de 1-0 în favoarea echipei Vasco da Gama. Singurul gol al partidei a fost înscris în minutul 81 de către Danilo Barbosa da Silva.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu