Scenariul Skripal ar fi fost implementat trei ani mai devreme în Bulgaria

Embed:

Scenariul Skripal ar fi fost implementat trei ani mai devreme în Bulgaria. Agenţia de investigaţii Bellingcat de la Sofia susţine că un agent al Serviciului de informaţii al armatei ruse GRU ar fi fost implicat în cazul privind otrăvirea uni om de afaceri bulgar şi al fiului acestuia în 2015.

Sursa menţionează că individul rus, care acţiona sub identitatea de Serghei Fedotov, a sosit în Bulgaria cu doar câteva zile înainte ca cele două victime să fie spitalizaţi cu o maladie neidentificată.

Acelaşi agent GRU se afla în Marea Britanie, în 2018, atunci când a fost otrăvit Serghei Skripal şi fiica sa cu Noviciok. Bulgarii însă îl prezintă drept al treilea suspect în acest caz.

În legătura cu aceasta, Parlamentul de la Sofia a anunţat că îi va audia pe agenţii Bellingcat, pentru a stabili legătura dintre tentativa de omor al afaceristului bulgar şi fiului său şi afacerea Skripal, care au fost otrăviţi cu Noviciok, un puternic agent neurotoxic de concepţie sovietică.

Atacul comis la Salisbury este considerat drept prima utilizare de către Rusia a armelor chimice în Europa de la încheierea celui de-al doilea Război Mondial.

Lasă un comentariu