Scăpăm de iarnă? Surprizele vremii pentru următoarele zile. Ce temperaturi vom avea spre sfârşit de săptămână

Mâine, în toată ţara cerul va fi variabil. Vântul va bate slab din Nord-Vest. La Briceni vor fi minus două grade, iar la Soroca şi va fi cu un grad mai mult. La Orhei, mercurul din termometre va indicat plus un grad, iar la Tiraspol vor fi două grade cu plus. La Leova, Comrat şi Cahul se aşteaptă trei grade Celsius.

La noapte, în Capitală, mercurul din termometre va indica minus şase grade. În timpul zilei, în Chişinău, maxima va fi de două grade Celsius. În următoarele zile vremea se încălzeşte treptat. Astfel, că spre sfârşitul săptămânii maximele vor ajunge până la opt grade cu plus. Noaptea se va înregistra un grad.

Mâine, în cea mai mare parte a Europei cerul va fi noros. La Roma şi Madrid se vor înregistra 13 grade, iar la Paris opt. La Londra sunt prognozate 11 grade Celsius, iar la Berlin maxima va ajunge la cinci grade cu plus. La Viena maximele vor fi de şapte grade Celsius. La Budapesta şi Varşovia se vor înregistra cinci grade, iar la Belgrad va fi doar unul. La Praga termometrele vor arăta patru grade Celsius.

La Atena mercurul din termometre va urca în timpul zilei până la 20 grade, iar la Ankara va fi mai cald cu un grad. În capitala României temperatura va scădea până la minus un grad şi va ninge. La Kiev vor fi zero grade, iar la Moscova, termometrele vor indica minus un grad Celsius.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu