Scandaluri şi schimb de miniştri, evenimentele care au marcat agenda politică

Embed:

Neînţelegerile din plenul Adunării Populare găgăuze şi criza internă evidentă din interiorul PCRM, recunoscută de către liderul Vladimir Voronin. Acestea sunt doar două dintre acţiunile care au marcat săptămâna ce se încheie.

Marţi, mai mulţi deputaţi ai Adunării Populare din Găgăuzia au cerut demisia preşedintelui parlamentului local, Dmitri Constantinov, dar şi a guvernatorului autonomiei, Mihail Formuzal. Examinarea acestor demersuri a degenerat în bătaie. În urma incidentelor, poliţia a intentat un dosar penal pentru huliganism.

Războiul din Partidul Comuniştilor a devenit public joi. Vladimir Voronin a recunoscut că formaţiunea pe care o conduce se confruntă cu probleme. Informaţiile potrivit cărora Grigore Petrenco şi Iurie Muntean vor pleca din PCRM au apărut după ce ideologul partidului şi-a depus mandatul de parlamentar şi a plecat din structurile de conducere ale PCRM. Cu o zi mai târziu, Marc Tkaciuk a confirmat că în formaţiune există disensiuni. Fostul deputat a mai precizat că nu părăseşte partidul şi rămâne devotat cauzei comuniste.

Săptămâna aceasta, la Viena, a avut loc o nouă rundă de negocieri în formatul 5+2. Discuţiile s-au desfăşurat sub egida preşedinţiei Elveţiei a OSCE. Întrevederea nu s-a soldat cu rezultate concrete. Următoarea rundă de negocieri va avea loc în data de 17-18 iulie, tot la Viena.

Vineri, la solicitarea Partidului Liberal Reformator, preşedintele ţării, Nicolae Timofti, a semnat decretul privind revocarea lui Gheorghe Şalaru din funcţia de ministru al Mediului, iar Valentina Ţapiş a fost numită în locul lui Şalaru. 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu