Scandalul în jurul atacantului Karim Benzema ia amploare

Embed:

Scandalul în jurul atacantului lui Real Madrid, Karim Benzema ia amploare. Internaţionalul francez a fost audiat de un judecător în cazul presupusului caz de șantaj ce-l viza pe colegul său de la naţională, Mathieu Valbuena.

Karim Benzema a fost reținut de poliția franceză şi a petrecut o noapte în arest. Francezul a fost dus la judecătorie şi are statut de suspect în cazul de şantaj asupra lui Mathieu Valbuena.

Avocatul atacantului de la Real Madrid susţine că Benzema s-a declarat nevinovat în faţa judecătorilor, deşi presa din Spania a scris că jucătorul şi-a recunoscut vina.

Luna trecută, fostul internaţional francez Djibril Cisse a fost reţinut, împreună cu alte trei persoane, în acest caz de şantaj. Cisse i-ar fi cerut bani lui Valbuena pentru a nu face publică o înregistrare video în care conaţionalul său apare în momente intime cu prietena sa. În cele din urmă, Djibril Cisse a fost eliberat, celelalte trei persoane fiind suspectate de şantaj.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, Benzema i-ar fi spus lui Valbuena de această înregistrare la începutul lunii octombrie, la o reunire a naţionalei Franţei. Unul dintre apropiaţii atacantului ar fi fost contactat de cele trei persoane, în scopul de a-l folosi pe acesta pentru şantajarea lui Valbuena.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu