Scandalul de la Liceul Gheorghe Asachi continuă. Ce s-a întâmplat cu profesoara acuzată că a agresat elevii în public

Embed:

Caz revoltător în Liceul Teoretic "Gheorghe Asachi" din Capitală. Fiul jurnalistei Marcela Dedin a fost agresat de diriginta de clasă. Potrivit acesteia, profesoara l-a insultat şi chiar a recurs la agresiune fizică.

Mai mult, acest lucru s-a întâmplat de faţă cu colegii băiatului. 

Profesoara susține că nu l-a insultat și nu l-a agresat pe fiul jurnalistei Marcela Dedin și respinge toate acuzațiile. Directorul instituției, Boris Volosatîi spune că a făcut o anchetă și o comisie internă prin care s-a stabilit că acuzațiile sunt incorecte, de aceea profesoara va rămâne să predea în liceu și nu își va da demisia. 

Radu Dedin povesteşte că, deja de mai mult timp, este insultat şi umilit de dirigintă. Cu ceva timp în urmă, acesta fost agresat fizic. Mai mult, Radu spune că des profesoara îi vorbea urât.

"Doamna profesoară, din senin, m-a apucat cu unghiile de gât și m-a strâns atât de tare încât eu am început să plâng. După asta, ea a văzut că m-a rănit și a plecat repede la punctul medical", a spus elevul Radu Dedin.

Marcela Dedin spune că, iniţial, credea că de vină este fiul ei. Totuşi, după ce acesta i s-a plâns că a fost insultat în public, aceasta a hotărât să ia măsuri. Jurnalista a depus deja o plângere la administraţia liceului şi la Direcţia Educaţie, Tineret şi Sport. Mai mult, Marcela a spus că îşi va muta copilul în altă şcoală.

"Unde s-a mai văzut un profesor să numească copilul "curvă politică", să îi spună că "sunteţi ca nişte prostituate". Mă iertaţi, dar acesta este limbajul profesorului", a spus jurnalista Marcela Dedin.

Reprezentanţii Avocatului Poporului şi Copilului au spus că s-au autosesizat şi vor interveni în acest caz.

"Vom merge în instituţia respectivă, vom aborda problema faţă de administraţie. Este inadmisibilă o astfel de atitudine",a spus Avocat al Poporului pentru Protecţia Dreptului Copilului, Maia Bănărescu.

Şi primarul interimar al Capitalei, Ruslan Codreanu a declarat că profesoara trebuie sancţionată.

"Indiferent de fapta copilului, niciun copil nu merită să fie agresat nici verbal, nci fizic sau discriminat. Și indiferent de care vor fi scuzele sau motivele, oamenii trebuie să fie sancționați."

Direcția municipală Educație, Tineret și Sport a pornit o anchetă pentru a elucida toate circumstanțele în cazul copilului de la liceul Gheorghe Asachi din Capitală, care ar fi fost agresat de profesoară.

În timp ce jurnalista Marcela Dedin spune că băiatul ei a fost zgîrîiat, insultat și umilit de față cu alți colegi, profesoara neagă acuzațiile și spune că niciodată nu l-a insultat și nu s-a atins de băiat.

După ce cazul a fost făcut public, mai mulţi părinţi au venit cu o reacţie. Purtătorul de cuvânt al Centrului Naţional Anticorupţie, Angela Starinschi, aceasta s-a referit la faptul că există unele cadre didactice, care "fiind tari în meserie, rămân a fi prinşi în frustrările şi complexele personale. Profesori care ucid personalitatea. Profesori care apreciază zubreala, nu talentul şi lumea interioară a copilului." 

Alţi părinţi au sfătuit-o pe jurnalistă să meargă până în pânzele albe pentru a-şi apăra drepturile fiului ei.

Ulterior, fiul jurnalistei Marcela Dedin a fost amenințat cu bătaia, acesta ar fi fost sunat de pe un număr privat de către elevii clasei a X-a. Potrivit jurnalistei, copilul nu a mers astăzi la școală după incidentul de ieri.

De asemenea, jurnalista Marcela Dedin se arată uimită de ultimele știri apărute în presă. Aceasta după ce directului liceului Gheorghe Asachi, Boris Volosatîi a spus că a făcut o anchetă și o comisie internă prin care s-a stabilit că acuzațiile sunt incorecte, de aceea profesoara va rămâne să predea în liceu și nu își va da demisia. 

"Nu pot să cred ce aud la TV. Aştept să aud personal declarația domnului director Volosatii Boris, precum că "în urma unei comisii s-a constat că acuzațiile mele sunt incorecte"!

Dvs. Personal, stimate domnule director, privindu-mă în ochi, la întrebarea mea dacă sunteti la curent că elevii clasei a V- a B au fost numiti "curve politice" de câtre pedagog, mi-ați răspuns că "Da", sunteti la curent, v-a mărturisit chiar dânsa!

Aş văd din nou ochii dvs. Si sa-mi spuneti că plângerea mea este "incorectă"! As mai vrea sa vă întreb, ştiind că si nepotul dvs. Este în această clasă, cum v-ați simțit ca bunic, aflând de "eticheta" curvă politică atribuită intregii clase, inclusiv si nepotului dvs.!? 

Doamne, ce bine că mi-am ascultat copilul si nu l-am lăsat să plece astăzi la scoală, după ce a început să fie telefonat de pe un număr privat şi amenintat cu hărțuirea fizică în fata liceului!

Imi imaginez cum s-ar fi simtit copilul meu astăzi la scoală! Ar mai fi rămas sa luati nişte pietre în mâini și sa aruncati in el, stimați elevi ai clasei a X-a", a scris jurnalista Marcela Dedin, pe o rețea de socializare.

Poliția s-a autosesizat în cazul presupusei agresiuni și în cazul amenințărilor la adresa elevului.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu