SCANDALUL CORUPŢIEI! BCE a oprit toate plăţile către banca letonă ABLV, acuzată de spălare de bani

Banca Centrală Europeană a oprit toate plăţile către ABLV Bank, al treilea grup bancar din Letonia, care se confruntă cu acuzaţii de spălare de bani, a anunţat luni BCE, transmite Reuters, scrie agerpres.ro.

"Asta înseamnă că temporar, şi până la notificări suplimentare, a fost impusă interzicerea tuturor plăţilor către ABLV Bank. În ultimele zile s-a constatat o deteriorare semnificativă a poziţiei financiare a băncii", se arată în comunicatul BCE.

Fiind a treia mare bancă din Letonia, stat membru al zonei euro, ABLV este supervizată de BCE.

ABLV a informat că va apela la Banca Centrală a Letoniei pentru a-şi stabiliza situaţia financiară şi a dat asigurări că dispune de garanţii semnificative.

Anunţul BCE vine după un raport al Trezoreriei SUA referitor la "spălare de bani instituţionalizată" la a treia mare bancă din Letonia, ABLV, inclusiv tranzacţii care au legătură cu Coreea de Nord.

Conform raportului, directorii, acţionarii şi angajaţii ABLV au făcut din "spălarea de bani o componentă de bază a practicilor de afaceri ale băncii" iar Trezoreria SUA a propus ca ABLV să fie exclusă din sistemul financiar american. ABLV a dezminţit acuzaţiile, spunând că raportul conţine "informaţii excesiv de calomniatoare".

Duminică, guvernatorul Băncii Centrale a Letoniei, Ilmars Rimsevics, a fost reţinut de Agenţia anticorupţie a ţării, ceea ce a provocat noi îngrijorări privind sistemul financiar al unui stat membru al zonei euro.

Ilmars Rimsevics este şi membru în Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE) din 2004.

Autorităţile letone au căutat să calmeze opinia publică după ce Ilmars Rimsevics, guvernatorul Băncii Centrale a Letoniei din 2001, a răspuns întrebărilor anchetatorilor timp de ore.

"Nu există indicii ale unei ameninţări la adresa sistemului financiar al Letoniei", a afirmat duminică premierul Maris Kucinskis, în timp ce ministrul de Finanţe, Dana Reizniece-Ozola, a declarat că Rimsevics ar trebui să demisioneze pentru a proteja reputaţia statului baltic.
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu