SCANDALUL CONTINUĂ. Direcţia Municipală Educaţie a pornit o anchetă în cazul elevului BĂTUT din Liceul Gheorghe Asachi

Embed:

Direcţia Municipală Educaţie a pornit o anchetă în cazul elevului de la Liceul Gheorghe Asachi, care ar fi fost agresat de o profesoară. În timp ce mama copilului susţine că băiatul ei a fost umilit şi zgâriat în prezenţa altor elevi, dascălul neagă acuzaţiile.

''Angajatorul este directorul care va decide asupra eliberării sau pedepsei profesorului, dacă va fi găsită vinovată. Pe marginea dacă este vinovată sau nu profesorul, se va expune comisia de anchetă'', a spus şefa secţiei Informare DGETS, Elena Vorotneac.

Chiar dacă directorul liceului, Boris Volosatâi, a declarat ieri că profesoara a demisionat, acum acesta schimbă macazul. El susţine că dascălul este nevinovat şi va rămâne să profeseze.

Volosatîi face referire la o comisie creată peste noapte, care i-ar fi dat dreptate dirigintei. Mai mult, în opinia lui, plângerea unui singur părinte nu este suficientă pentru a învinovăți profesoara.

"Profesoarea va rămâne. Este părerea doar a unui singur părinte şi e absolut contradictorie cu părerea altor părinţi din această clasă. Nu avem motive, este rezultatul comisiei, care a făcut recomandări pentru toate părţile", a spus  directorul Liceului "Gheorghe Asachi", Boris Volosatîi

La rândul ei, profesoara vizată în acest scandal insistă că nu l-a insultat și nu l-a agresat pe fiul jurnalistei.

''Eu declar deschis şi tare şi ferm că sunt nevinovată, inocentă practic în acest caz. Regret foarte mult şi neg cu vehemenţă tot ce a spus doamna. Niciodată nu am pronunţat niciun cuvânt, niciodată nu m-am apropiat de copilul dumneaei'', a spus profesoara, Viorica Daltă.

Astăzi, jurnalista Marcela Dedin a declarat pe o reţea de socializare că băiatul ei nu a mers la şcoală pentru că acesta a fost sunat şi ameninţat cu răfuiala de către alţi colegi mai mari de şcoală. Mai mult, ea susţine că nepotul lui Boris Volosatîi învaţă în aceeaşi clasă cu băiatul ei. Anume acesta este motivul pentru care directorul i-a luat partea profesoarei.

Deşi copilul jurnalistei este în mijlocul unui scandal de hărţuire, împotriva lui s-au aliat mai mulţi profesori şi colegi de ai lui, care, sub îndrumarea directorului liceului, au organizat o acţiune de protest în apărarea profesoarei.

În imagini se vede cum directorul liceului îi organizează.

Specialiştii spun că această acţiune are un caracter de intimidare a elevului.

"Cu siguranţă, el se va alege cu anumite sechele psihoemoţionale, pentru că el se va simţi respins dublu. Se va simţi respins de către profesori, cei care trebuie să îl ghideze, să îl educe şi de către copii. Asta e cel mai grav", a spus psihologul şi sociologul, Zinaida Gribincea.

Poliția s-a autosesizat în acest caz şi va deschide o anchetă.

"Urmează ca la Inspectoratul de Poliţie Centru să se prezinte părinţii elevului, împreună cu reprezentanţii instituţiei de învăţământ pentru stabilirea tuturor circumstanşelor acestui caz", a spus ofiţeru de presă Poliţia Capitalei, Svetlana Scripnic.

Cazul a ajuns în atenţia presei, după ce jurnalista a scris pe o reţea de socializare că băiatul ei a fost insultat şi zgâriat pe gât. Ea a declarat că îşi va muta copilul în altă şcoală.

Totodată, acesta nu este primul caz de umilire a elevilor care îşi fac studiile la Liceul ''Gheorghe Asachi'' din Capitală, semnalat de părinţi. În luna martie a acestui an, un tată i-a adresat o scrisoare deschisă directorului instituţiei de învăţământ, Boris Volosatâi, după ce copilul său a fost înjosit de o profesoară.

Igor Moldovan a scris, în mesajul său postat pe o reţea de socializare, că băiatul său a fost umilit de către profesoara de limba franceză în faţa colegilor de clasă şi a funcţionarilor din domeniu, la o lecţie deschisă. Dascălului i s-a părut că răspunsul lui la una dintre întrebările ei a avut un substrat politic. Atunci, părinţii au fost sunaţi pe un ton grav şi invitaţi de urgenţă la şcoală. 

Potrivit lui Igor Moldovan, până la venirea lor, copilul a fost scos în faţa clasei şi i s-a spus că a făcut liceul de ruşine în toată ţara. La următoarea lecţie, profesoara i-a zis că este primul în lista ei cu cei mai răi elevi din clasă. Tatăl copilulul a mai scris că dascălul l-a făcut să plângă şi l-a pus să-şi ceară scuze.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu