SCANDALUL BISERICILOR CONTINUĂ. 20 de lăcașuri sfinte din Ucraina ar putea fi atacate la comanda Rusiei

Embed:
Serviciile speciale din Rusia planifică atacuri asupra a 20 de biserici care erau subordonate Patriarhiei de la Moscova, dar au trecut la Mitropolia Kievului şi a întregii Ucraine. Anunţul a fost făcut de şeful Serviciului de Securitate al Ucrainei, Vasilii Griţak, în cadrul unei conferinţe de presă. El a adăugat că parohiile sunt incendiate de cetăţeni ucraineni, plătiţi pentru aceste acţiuni şi a prezentat o convorbire telefonică dintre doi indivizii care ar fi comandat incendiarea unui lăcaş sfânt din Zaporojie. S-a stabilit că cei doi au plecat în estul Ucrainei în 2014 şi au relaţii strânse cu liderii republicilor autoproclamate din Lugansk şi Doneţk.

"- Da. Te ascult.
- Mesajul încă nu a venit. A venit doar prima parte sau a doua.
- Trebuie să ajungă şi prima parte şi a doua. Am pus banii din diferite aparate instalate în mai multe supermarketuri."

Serviciile secrete ale Ucrainei au prezentat şi imaginile care surprind momentul în care individul plătit a dat foc bisericii. Bărbatul, care este un locuitor al oraşului, a fost reţinut în flagrant de reprezentanţii SBU.

La începutul lunii ianuarie, Patriarhul Constantinopolului Bartolomeu şi Mitropolitul Kievului Epifanie au semnat Tomosul prin care Biserica Ortodoxă a Ucrainei a devenit autocefală. De atunci, peste 300 de parohii subordonate Patriarhiei Ruse au trecut la Mitropolia Kievului şi a întregii Ucraine. Patriarhia Rusă încearcă să împiedice unificarea ortodocşilor ucraineni şi ameninţă parohiile ortodoxe care trec la Biserica autocefală. Lăcașele subordonate Moscovei distribuie pliante cu conţinut provocator.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu