SCANDAL la Făleşti. Peste 900 de profesori nu şi-au primit salariile VIDEO

Embed:

Peste 900 de învăţători, din raionul Făleşti, nu şi-au primit lefurile pentru luna decembrie. Ei dau vina pe birocraţia din domeniul educaţiei. Autorităţile din raion nu vor să transfere însă banii pentru salarii, deoarece Primăria din localitate nu a prezentat raportul financiar. Reprezentanţii acesteia dau asigurări că problema va fi repede soluţionată.

Şeful Direcţiei Învăţământ afirmă că banii vor fi transferaţi cu o condiţie. "Dacă o primărie prezintă raportul financiar, noi facem în aceeaşi zi procedura de transmitere la nivelul primărie-liceu şi imediat poate să se înceapă procedura de salarizare", susţine şefa Direcţiei învăţământ a raionului Făleşti, Aliona Saviuc.

Învăţătorii din raion spun că o duc greu, deoarece nu primesc lefurile la timp.

"Avem studenţi, avem elevi în şcoală, avem credite, suntem tineri, avem cerinţe diferite şi trebuie să ne descurcăm", spune profesoara Angela Chirimciuc.

"Pe data de 11 a fost data limită să achit ratele la bancă. Nu am achitat. Mă sună în fiecare zi, iar procentele cresc", susţine profesoara Diana Margină.

Din acelaşi motiv, directorii de licee se confruntă cu probleme mari. 

"Dacă toate clădirile nu trec la balanţa direcţiei raionale învăţământ poate să nu ne ia în primire şi rămâne pe seama doamnei primar. Red-Nord ne-a preîntâmpinat că dacă nu avem contractul de comodat, nu o să ne dea lumină", a subliniat directorul liceului din satul Năvârneţ, Galina Găină. 

Responsabilii de la Primăria Năvârneţ spun că nu au reuşit să pregătească actele la timp, fiindcă primarul se află în concediu medical. Totuşi, dau asigurări că învăţătorii îşi vor primi lefurile.

"Astăzi eu sunt cu raportul finaciar la Direcţia de finanţe la noi şi după ce dăm raportul financiar, facem actul de divizare şi cred că în zilele apropiate va fi şi salariul", a declarat contabilul de la primăria Năvârneţ, Lidia Furdui.

Ministerul Educaţiei nu cunoaşte dacă şi în alte raioane există problema restanţelor la salarii. Oficialii de la minister susţin că problema restanţelor salariale ţine de competenţa administraţiei publice locale care trebuie să vină cu soluţii, iar ministerul e responsabil doar de elaborarea politicilor educaţionale.

În Moldova sunt peste 1.300 de şcoli şi peste 40 de mii de învăţători.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu