Scandal la Curtea Constituţională din România. Doi judecători s-au certat

Embed:

Doi judecători s-au certat în şedinţa de astăzi de la Curtea Constituţională din România din cauza voturilor pe care le-au dat asupra deciziei de validare sau invalidare a referendumului din 29 iulie. Într-un final, însă, magistraţii Curţii au reuşit să citească decizia de invalidare a referendumului în plen şi să o trimită Parlamentului.

Încă de dimineaţă judecătoarea Aspazia Cojocaru a venit la serviciu pusă pe harţă.

"Cu ce au încălcat legea cei care au votat pentru validarea referendumului, nu ştiu. Întrebaţii pe cei care sunt educaţi şi nu au auzit de puşcărie. Probabil au auzit din copilarie de altceva", a menţionat Aspazia Cojocaru judecător la Curtea Constituţională din România.

Divergenţele de opinie dintre magistraţi au continuat şi în timpul şedinţei. Din sala de plen a Curţii Constituţionale s-au auzit timp de mai multe minute strigăte şi reproşuri. La final, Aspazia Cojocaru a declarat că va merge până în pânzele albe, dacă se dovedeşte că judecătorul Curţii, Ion Predescu, a făcut declaraţii cu privire la cum a votat ea în şedinţa în care referendumul a fost invalidat.

Ieri, Curtea Constituţională din România a decis cu 6 voturi la 3 invalidarea referendumului. Decizia Curţii a fost trimisă deja Parlamentului, urmând ca Legislativul să ia act de hotărârea instanţei.

Pe aceeaşi temă