Scandal la biserică. Echipa Publika TV, agresată (VIDEO)

Embed:

Scandal la biserica "Sfânta Treime" din oraşul Călăraşi, aflată sub jurisdicţia Mitropoliei Basarabiei. În conflict sunt implicaţi reprezentanţii Mitropoliei Basarabiei şi cei ai Mitropoliei Moldovei.

Câteva sute de enoriaşi s-au luat la ceartă cu reprezentanţii Mitropoliei Moldovei, care cer ca biserica "Sfânta Treime" din Călăraşi să treacă sub jurisdicţia canonica a Mitropoliei.

"Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei insistă că terenul le aparţine, că e bunul lor. Din 2006, noi am trecut sub jurisdicţia Mitropoliei Basarabiei. De atunci a început scandalul, iar creştinii nu pot veni să se roage în linişte. Au venit jurişti să ne execute biserica. Au venit cu ciocane ca să rupă lacătele şi să pătrundă în lăcaşul sfânt", a menţionat parohul bisericii, Ion Mutu.

Totodată, echipa Publika TV a fost agresată în timp ce filma reportajul, sub privirile unui poliţist. Agresorul s-a prezentat drept Anatol Golban, avocatul Mitropoliei Moldovei. Acesta a lovit în reporterul şi cameramanul Publika TV şi a încercat să distrugă echipamentele video.

Potrivit consilierului ministrului de Interne, Eugen Onică, pe acest caz va fi iniţiată o anchetă de serviciu care va fi monitorizată şi de reprezentanţii MAI. De asemenea, Eugen Onică a declarat că poliţistul care nu a asigurat ordinea publică va fi sancţionat.

 

 

 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu