SCANDAL în Rusia! Ce cadou deosebit au observat internauţii la nunta purtătorului de cuvânt al lui Putin

Scandal în Federaţia Rusă. Internauţii au observat un cadou scump la nunta lui Dmitri Peskov, cunoscut ca purtătorul de cuvânt al preşedintelui Rusiei. 

Astfel, mai mulţi bloggeri au observat că Peskov purta un ceas Richard Mille de modelul RM 52–01, care face parte dintr-o colecţie limitată de doar 30 de bucăţi. Internauţii, printre care şi opozantul Alexei Navalinîi, au declarat că acest accesoriu ar costa între 620.000 - 1.400.000 de dolari şi nu apare în declaraţia de venit a funcţionarului. 

FOTO: navalny.com

La rândul său, Dmitri Peskov a declarat că respectivul ceas i-a fost dăruit la nuntă de proaspăta soţie şi a precizat că nu şi-ar permite să-şi cumpere un astfel de acccesoriu, în contextul în care are un salariu de circa 146.000 de dolari anual.

Pe de altă parte, proaspăta soţie a lui Peskov, sportiva Tatiana Navka, s-a arătat indignată şi a făcut o serie de precizări pentru presa din Rusia.

"Sunt campioană olimpică. Lucrez foarte mult, inclusiv vara. Desigur, câştigurile mele îmi permit să fac un cadou bun. Desigur, mă întrebam înainte de nuntă ce să-i dăruiesc iubitului soţ. Respectiv, am găsit soluţia şi am cumpărat acest ceas minunat", a declarat Navka.

Totodată, soţia purtătorului de cuvânt susţine că preţul ceasului vehiculat de internauţi nu corespunde realităţii. 

Dmitri Peskov s-a căsătorit cu Tatiana Navka pe 1 august, într-un hotel prestigios din oraşul Soci. Porivit presei din Rusia, nunta ar fi durat două zile.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu