Savanţii contrazic autorităţile. Câte miliarde ne va costa seceta din această vară

Embed:

Savanţii moldoveni contrazic autorităţile. Potrivit unui studiu al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, seceta din această vară a adus pagube de cel mult un miliard şi jumătate de lei. De cealaltă parte, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare invocă o cifră cu un miliard mai mare.

Ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov, a declarat pentru Infotag că pierderile provocate de secetă sunt de cel puţin două miliarde şi jumătate de lei. Oficialul mai spune că, până pe 1 septembrie, un grup de experţi străini va evalua, împreună cu specialiştii autohtoni, pagubele şi necesităţile pentru domeniul agroalimentar.

Totodată, un studiu al Institutului de Economie, Finanţe şi Statistică al Academiei de Ştiinţe arată că această cifră nu este mai mare de un miliard şi jumătate de lei. Potrivit savanţilor, cel mult 20 la sută din culturile agricole au fost compromise.

O consecinţă iminentă a secetei, spun oamenii de ştiinţă, va fi scumpirea în lanţ a cerealelor şi a produselor zootehnice, cum ar fi carnea, laptele, ouăle, ceea ce va duce la creşterea nivelului inflaţiei cu două procente.

Savanţii estimează, de asemenea, că, din cauza lipsei furajului, numărul porcinelor şi al păsărilor domestice se va reduce cu aproximativ 20 la sută, iar al bovinelor – cu cel mult 15 la sută. Iar acest fapt va provoca reducerea locurilor de muncă la sate.

Savanţii propun un şir de măsuri pentru combaterea fenomenului de secetă. Printre acestea, ar fi: dezvoltarea suprafeţelor de irigare, modernizarea sectorului agrar, cultivarea soiurilor rezistente la secetă, dar şi creşterea subvenţiilor.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu