"SATUL A MURIT!" Localitatea din Sângerei care a ajuns să aibă până la 80 de locuitori

Embed:

Satele din Moldova riscă să rămână fără oameni. Numărul tot mai mic de naşteri și rata înaltă a migrației duc la depopularea localităților rurale. Sărăcia şi condiţiile proaste de trai alungă tinerii de la ţară, iar singurii care mai ţin satele în viaţă sunt bătrânii. Această situaţie este confirmată de un raport al Comisiei Naționale pentru Populație și Dezvoltare. 

Satul Lipovanca, din raionul Sângerei, avea acum jumătate de secol aproape 500 de locuitori. În prezent, numărul acestora abia dacă ajunge la 80. Mai mult, acum un an, magazinul din sat a fost închis, iar lacătul atârnă pe uşa centrului medicilor de familie de doi ani, de când singurul doctor din sat a murit.

Nina Slivinovschi are 82 de ani. Bătrâna a crescut trei copii, dar toți au plecat să locuiască la Bălți.

"Avem copii, mai aduc copiii mâncare, pâine, una alta și așa trăim. Au rămas cinci babe. Din 32, noi suntem 3 în sat, dar cele care mai sunt, mai mici și atât. Satul a murit", a spus bătrânica.

Principalele cauze care duc la depopularea satelor sunt lipsa locurilor de muncă, infrastructura slab dezvoltată, lipsa școlilor și a serviciilor de utilitate publică.

Marina Pralea are 23 de ani şi este originară din satul Andruşul de Jos, raionul Cahul. De cinci ani, tânăra s-a stabilit în Chişinău, iar recent şi-a găsit un loc de muncă.

"Am venit pentru un salariu mai bun, nu neg lucrul acesta. M-a motivat şi faptul că am unde să mă petrec, să acumulez mai multe cunoştinţe, să îmi deschid largi viziuni", a explicat tânăra.

Statisticile arată că, anual, țara noastră pierde un număr de oameni egal cu populația a patru sate.

"Oraşele din Moldova, şi chiar municipiul Chişinău s-a transformat, de fapt , într-un sat mare, pentru că capacitatea de absorbţie a urbei este depăţită de ritmul celor nou-veniţi", a zis doctorul în sociologie Angela Colaţchi.

În ultimii 14 ani, numărul tinerilor din mediul rural s-a micșorat cu opt la sută și reprezintă doar o pătrime din populaţie.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu