SATO, VICTORIE LA LIMITĂ. Pilotul japonez a câştigat etapa de IndyCar din Illinois

Cursă senzaţională în campionatul automobilistic nord-american IndyCar. Pilotul japonez Takuma Sato a câştigat etapa a 15-a desfăşurată pe circuitul din oraşul Madison, statul Illinois.

Niponul a parcurs cele 248 de tururi în 2 ore 15 minute şi 53 de secunde şi s-a impus la limită în faţa americanului Ed Carpenter. Sato l-a devansat pe pilotul din Statele Unite cu doar 4 sutimi de secundă.

A fost a doua cursă câştigată de Takuma Sato în sezonul curent. Japonezul se află pe locul 6 în clasamentul general. Lider rămâne americanul Josef Newgarden, fost campion în 2017.


Până la sfârşitul sezonului mai sunt două etape. Următoarea se va desfăşura în oraşul Portland, statul Oregon, pe 1 septembrie.

Lasă un comentariu