Satele Moldovei intră în sărbători: Pomul de Crăciun din comuna Budeşti, inaugurat aseară

Embed:

Pe lângă oraşe, şi satele Moldovei intră în sărbători. Pomul de Crăciun din comuna Budeşti, municipiul Chişinău, a fost inaugurat aseară. Bradul are o înălţime de patru metri şi a fost instalat în curtea Centrului pentru Copii şi Tineret din localitate. Frigul de afară nu i-a speriat pe copii, aşa că, aceştia au cântat şi au dansat în jurul bradului.

De la mic la mare, toţi au venit să-l vadă pe Moş Crăciun. Cu sacul plin de cadouri, moşul a cântat şi a dansat alături de copii, iar mai apoi i-a răsplătit cu bomboane.

"Este foarte frumos ca în fiecare an, la Budeşti bradul în fiecare an este foarte frumos."

"Chiar dacă afară este frig, noi am ieşit afară. Am primit cadouri şi suntem foarte mulţumiţi."

Localnicii şi-au făcut fotografii lângă pomul împodobit.

"Este o atmosferă plăcută de sărbătoare şi aşteptăm cu nerăbdare să treacă cele 30 de zile şi să întâlnim anul nou."

"Este o sărbătoare foarte frumoasă, aşteptăm sărbătorile de iarnă şi suntem foarte bucuroşi. -Dar bradul cum este?- Este foarte frumos."

"Mai mult sunt peste hotare, prima dată văd aici bradul aşa frumos, adică deja de vreo 3,4 ani se organizează aşa, pentru copii este super."

În acest an, autorităţile locale şi-au dorit un brad artificial pentru sărbătorile de iarnă, astfel încât acesta să fie utilizat încă mulţi ani înainte.

"Noi ţinem ca să aducem bucurie în fiecare casă de Crăciun unde sunt copilaşi.Asta este o tradiţie ca Moş Crăciun să ajungă la fiecare copil din Budeşti până la 25 decembrie", a spus primarul comunei Budeşti, municipiul Chişinău, Nina Costiuc.

Pomul de Crăciun inaugurat aseară este o donație făcută din partea unui consătean, iar cheltuielile pentru amenajarea lui au fost alocate de primărie.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu