Sate AMENINŢATE DE APE din cauza digurilor vechi şi uzate. Localnicii din Goteşti dorm cu cu frica-n sân

De fiecare dată când se anunţă precipitaţii puternice, localităţile aflate în preajma bazinelor acvatice riscă să fie inundate. Totul din cauza digurilor vechi şi uzate care se pot rupe în orice moment. Este şi cazul localnicilor din satul Goteşti, raionul Cantemir, care dorm cu frică, după ce, acum şapte ani, s-au trezit cu apa în case. Atunci, râul Prut a ieşit din matcă, deoarece barajul nu a mai făcut faţă. 

După inundaţiile din 2010, Guvernul şi Agenţia "Apele Moldovei" au alocat peste 190 de milioane de lei pentru reparaţia digurilor distruse. În satul Goteşti, din raionul Cantemir, a fost ridicat deja un baraj de un metru şi jumătate înălţime şi cinci kilometri lungime, dintr-un total de 13 kilometri.

Proiectul de reconstrucţie a digului are un buget de 35 de milioane de lei. Până acum însă, au fost alocate doar cinci milioane.

"În 2015, Guvernul a alocat trei milioane de lei și anul acesta am mai primit două milioane de lei. Sunt mari consecinţe, apa nu se pompează din canale şi se duc pe terenurile agriclole chiar la celel mai mici precipitaţii", a declarat Vladimir Ciolacu, şef de sector al Staţiei Tehnologice de Irigare.

Printre cei care au avut de suferit în urma inundaţiilor din 2010 se numără și Grigore Cazacu. Şuvoaiele au năpădit pe neaşteptate şi i-au înghiţit într-o clipă tot de a agonisit o viaţă. Statul i-a achitat despăgubiri în sumă de 140 de mii de lei, iar cu aceşti bani a reuşit să-şi ridice altă casă. 

"Pentru a intra în casă, trebuia să te scufunzi, înotai în casă. Până la urmă, apa a scăzut la acest nivel, la care a stat vreo trei - patru luni, chiar jumătate de an", a explicat localnicul.

În prezent, peste 80 la sută din digurile din ţară necesită a fi reparate. Cea mai gravă situatie este în raionalele Cahul şi Ştefan Vodă. Potrivit Agenției Apele Moldovei, pentru aceste lucrări sunt necesare peste 270 de milioane de lei.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu