Şase persoane au MURIT într-un accident. Microbuzul a fost lovit de o autocisternă! VIDEO ÎN DIRECT, FOTO

(UPDATE 16.15) Şeful Spitalului de Urgenţă, Gheorghe Ciobanu: Majoritatea răniţilor sunt cu traumatisme, politraumatisme. Din cei 11 pacienţi, un copil a fost transportat la Spitalul pentru copii "V. Ignatenco". Din cei 10 rămaşi avem patru în stare critică, în reanimare, o parte din ei se află în sălile de operaţie, pentru tratament chirurgical. Mulţi din cei aduşi merg sub familia de necunoscuţi. Ceilalţi sunt în stare mai stabilă, vorbim despre 4 pacienţi cu traumatisme cranio-cerebrale, cu politraumatisme, dar într-o situaţie mai uşoară.

(UPDATE 16.03) Printre cei şase pasageri decedaţi se află şi o fetiţă de 12 ani. Serviciile speciale încearcă de mai mult de o oră să lichideze urmările accidentului. Ambii şoferi ai unităţilor de transport implicate în accident sunt internaţi la Spitalul de Urgenţă din Capitală. Traficul este îngreunat pe segmental de circulaţie unde sţ-a produs tragedia.

(UPDATE 15:34) 11 persoane rănite au fost internate la Spitalul de Urgenţă din Capitală.

(UPDATE 15:26) Toţi răniţii au ajuns la spital, transportaţi cu şase ambulanţe. Cel puţin 10 persoane sunt internate cu răni foarte grave. Sunt cel puţin 6 morţi, potrivit datelor preliminare.

(UPDATE 15:20) La faţa locului se află şi ministrul de Interne, Alexei Roibu.

"Am aflat imediat. Am aflat că este un accident grav, în principal din cauza faptului că nu au fost respectate regulile de criculaţie".

(UPDATE 15:16) Primele patru ambulanţe au ajuns la Spitalul de urgenţă din Capitală. Cel puţin 6 persoane grav rănite au fost coborâte din ambulanţe, încă 3 echipaje cu grav răniţi sunt pe drum spre spital. Unii spun că au fost chiar 30 de persoane implicate în accident. Pasagerilor uşor răniţi li se acordă primul ajutor medical.

(UPDATE 15:14) Şase persoane grav rănite au ajuns la Spitalul de Urgenţă. Urmează să fie transportate şi alte victime. La Spitalul de Urgenţă sunt aşteptate încă trei ambulanţe.

(UPDATE 15:12) Şeful direcţiei Poliţie Rutieră, Sergiu Armaşu: "Potrivit informaţiilor preventive, autocamionul circula pe drumul principal, iar microbuzul venea de la Ialoveni şi era pe drum secundar. Şoferii sunt în viaţă şi li se acordă ajutor medical. Nu se cunoaşte dacă au fost pasageri în autocisternă".

(UPDATE 15:05) Potrivit pasagerilor rămaşi în viaţă, accidentul s-a produs acum circa jumătate de oră. La faţa locului a venit imediat poliţia. În microbuz se afla o echipă de muzicieni.

Microbuzul a fost lovit de o autocisternă. 

"Eram 16 muzicanţi, dirijorul şi câteva femei. Au fost şi copii. Autocisterna venea cu viteză, se deplasa minim 90 la sută. Noi veneam din Ialoveni. Copil de 12 ani a murit. Şoferul este viu, 3 sau 4 colegi de-ai mei au murit şi 2 doamne la fel. Am stricat geamul şi am ieşit", a precizat pasagerul.

(UPDATE 15:02) Urmăriţi video în direct de la faţa locului - http://www.publika.md/live

(UPDATE 15:00) Şase persoane au decedat în urma accidentului.

(UPDATE 14:58) Petru Craveţ, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă: “Am fost anunţaţi acum 7 minute. Deocamdată nu avem un tablou clar cu privire la răniţi. Au fost trimise 4 echipaje specializate pentru a acorda asistenţă medicală. Am adoptat codul de alertă în aşteptare. Dacă va fi nevoie, vom mai trimite echipaje. Aşteptăm informaţii de pe teren. Toţi pacienţii vor fi aduşi la departamentul de medicină urgentă.

Un microbuz cu pasageri a fost implicat într-un accident la Dănceni, Ialoveni. La faţa locului s-au deplasat opt echipaje medicale specializate de la Spitalul de Urgenţă.

Patru persoane au decedat.

Acum trei zile, un alt microbuz a fost implicat într-un accident rutier. Şaptesprezece persoane au fost traumatizate atunci. 

Mai multe detalii aflaţi în jurnalele următoare de la Publika TV şi pe publika.md.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu