Șase orașe chineze au fost închise din cauza epidemiei de coronavirus. La Wuhan, autoritățile vor să construiască un spital

Numărul orașelor din China care au fost izolate de către autorități a ajuns la șase, transmite BBC. Toate se află în provincia Hubei în a cărei capitală, Wuhan, a apărut virusul. În paralel, chinezii vor să construiască un spital în numai șase zile, în care să fie tratați cei infectați cu coronavirus.

În afară de Wuhan, ale cărui legături cu exteriorul sunt întrerupte, măsuri de izolare s-au luat la Huanggang, unde au fost suspendate transportul în comun și cel pe calea ferată, iar cafenelele, cinematografele, teatrele și expozițiile au fost închise. La Ezhou, au fost închise gările.

La Xiantao au fost interzise adunările publice, transportul în comun a fost întrerupt și au fost amenajate posturi de detectare a temperaturii corporale prin termoscannere. În Chibi și Lichuan, transportul public a fost suspendat.

La Wuhan, atmosfera descrisă de locuitori este una de ”sfârșit al lumii”. Străzile sunt pustii, iar supermarketurile au rafturile aproape goale. În pofida măsurilor luate în oraș, numărul de îmbolnăviri crește astfel că mii de persoane stau pe holurile spitalelor așteptând să fie tratați.

Digi24.ro transmite, citând publicația chineză jiemian.com, că la Wuhan s-a decis să se ridice un spital în numai șase zile care să trateze exclusiv cazurile de infecție cu coronavirus. Planurile noului spital care va avea două etaje și o capacitate de circa 600 de paturi ar urma să fie gata mâine seară. Între timp, autoritățile au rechiziționat utilaje și adună forța de muncă necesară.

Chinezii au mai făcut un spital în timp record în aprilie 2003 când, pentru a ține sub control epidemia de SARS, la Beijing s-a construit spitalul Xiaotangshan în numai 7 zile, edificiul având o suprafață de 25.000 de metri pătrați și o capacitate de 1.000 de paturi.

 

loading...

Lasă un comentariu