Şase copii din SUA au murit în urma unei epidemii cu adenovirus într-un centru medical

O epidemie cu adenovirus a provocat decesul a şase copii şi îmbolnăvirea altor doisprezece la un centru medical din New Jersey, Statele Unite, scrie agerpres.ro.

Departamentul de Sănătate din New Jersey (NJ) a confirmat optsprezece cazuri, dintre care care şase letale, de infecţie cu adenovirus în rândul persoanelor minore aflate la Centrul de asistenţă şi reabilitare Wanaque din Haskell, la circa 40 de kilometri nord-vest de New York City.

Adenovirusurile fac parte dintr-o familie de virusuri care, în general, provoacă îmbolnăviri uşoare şi afectează mai ales copiii mici.

Tulpina acestei epidemii, adenovirus 7, a fost ''asociată în mod special cu îmbolnăvirile în condiţii de trai în comun şi poate fi mai severă'', a precizat departamentul în cadrul unui comunicat.

Autorităţile i-au caracterizat pe cei afectaţi drept ''copii fragili din punct de vedere medical, cu sisteme imunitare grav compromise''.

Comisarul Shereef Elnahal din cadrul Departamentului de sănătate din NJ a scris pe Twitter că centrul şi autorităţile colaborează pentru minimizarea impactului epidemiei ''asupra pacienţilor şi personalului''. ''Tratăm cu multă seriozitate această problemă'', a dat asigurări Elnahal.

În timpul unei inspecţii efectuată duminică, o echipă de la Departamentul de sănătate a găsit ''deficienţe minore'' la instalaţiile pentru igienizarea mâinilor, se notează în comunicat.

Centrul a fost instruit de autorităţi să nu primească noi pacienţi ''până la încheierea epidemiei''.

''Suntem îndureraţi de decesul mai multor copii într-o epidemie de adenovirus în Haskell'', a scris pe Twitter Phil Murphy, guvernatorul statului. ''Departamentul de sănătate din NJ va continua să monitorizeze în mod activ (situaţia) la faţa locului şi a recomandat măsuri de protecţie pentru a limita răspândirea infecţiei'', a adăugat oficialul.

Ancheta privind epidemia este în curs de desfăşurare, au precizat autorităţile.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu