Şase angajaţi ai Crucii Roşii şi un voluntar al Semilunei Roşii au fost RĂPIŢI în Siria

Embed:

Şase angajaţi ai Crucii Roşii şi un voluntar al Semilunei Roşii siriene au fost răpiţi, astăzi, în provincia Idlib din nordul Siriei. Anunţul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Comitetului Internaţional al organizaţiei, care a cerut eliberarea imediată a ostaticilor.

Voluntarii se întorceau la Damasc după ce au livrat medicamente în provinciile Sarmin şi Idlib. Un grup de oameni înarmaţi a deschis focul asupra vehiculelor în care se aflau şi a blocat convoiul. Reprezentanţii organizaţiei nu au precizat, însă, naţionalitatea celor răpiţi.

În nordul Siriei, răpirile sunt frecvente în ultima perioadă. În această regiune, rebelii au ocupat o mare parte din teritoriu, însă forţele guvermentale continuă să lupte pentru a-şi restabili controlul.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu