Sărbătorile pascale s-au terminat, moldovenii pleacă în străinătate. Bilanţul săptămânal la frontieră

Tot mai mulţi moldoveni pleacă din ţară. În punctele de trecere, fluxul de persoane a constituit 405.475 traversări, iar cea mai aglomerată zi a săptămânii precedente a fost ziua de sâmbătă cu 68.226 traversări de persoane.

Cele mai tranzitate puncte de trecere în ultimele 24 de ore au fost PTF Leuşeni cu 8387 traversări de persoane şi PTF Aeroportul Internaţional Chişinău cu 7907 traversări de persoane.

În perioada 9-15 aprilie 2018, la "frontiera verde" şi în punctele de trecere, poliţiştii de frontieră au identificat 96 de persoane ce au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a ţării. Dintre care, 59 de persoane au încălcat regimul zonei de frontieră şi cel al punctelor de trecere; 31 de cetăţeni străini au încălcat regimul de şedere pe teritoriul ţării. La fel, au fost înregistrate patru încălcări a regulilor de transportare a călătorilor şi mărfurilor şi doar două tentative de trafic ilicit de bunuri.

Tot în acest interval de timp, 40 de cetăţeni străini, dar şi 53 de mijloace de transport au primit refuz de intrare în Republica Moldova, iar trei cetăţeni moldoveni nu au fost autorizaţi pentru a intra în Federaţia Rusă.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu