Sărbători fără cozi la frontiera de stat! Ce acţiuni vor fi întreprinse

Embed:

Pentru a preveni îngreunarea circulației la frontieră și a evita formarea ambuteiajelor în perioada sărbătorilor de iarnă, Poliția de Frontieră a dispus o serie de acțiuni suplimentare de lucru.

Fluxul de persoane și mijloace de transport va fi monitorizat 24 din 24 de ore. În cazul unor majorări de trafic se va suplimenta numărul polițiștilor de frontieră, se vor utiliza toate benzile disponibile într-un punct de trecere și se va mări numărul echipamentului special de control, care în mod operativ și în timp real vor realiza verificarea documentelor de călătorie.

În punctele de trecere Leușeni, Sculeni, Cahul, Criva și Palanca, care va fi redeschis din data de 21 decembrie curent, vor fi delegați cu scop de gestionare corectă a activităților și acordare de ajutor practic, managerii direcțiilor specializate din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și Direcțiilor regionale.

Pentru al doilea an consecutiv, va fi o prioritate la trecerea frontierei de stat pentru familiile cu copii minori. Astfel vor fi amplasate panouri care vor informa pe cei care au în mașini copii despre direcția de deplasare și din start poziționarea pe artera de control dedicată trecerii copiilor. În unele puncte de trecere este vorba despre pista Corpului Diplomatic sau în altele fiind o bandă de control suplimentară, amenajată special.

"Asigurăm participanții la traficul transfrontalier că toate activitățile de competența Poliției de Frontieră vor fi bine organizate, astfel ca să garantăm un trafic civilizat și să nu predispună timpi mari de așteptare, ne vom mobiliza la maxim și vom trasa acțiuni concrete privind modul de cooperare cu celelalte entități cu atribuții la frontieră sau din cadrul Ministerului de Interne cu competente în asigurarea ordinii publice", a precizat șeful Poliției de Frontieră, Fredolin Lecari.

Călătorii sunt îndemnaţi să verifice valabilitatea și statutul documentului de călătorie, cu care se intenţionează tranzitarea hotarelor țării. Dacă se planifică o călătorie cu copiii minori, să se asigure că au perfectat documentele acestora. În cazul unei călătorii cu mijlocul de transport, conducătorul auto trebuie să dețină permisul de conducere perfectat pe numele său și valabil pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, certificatul de înmatriculare, precum şi asigurarea auto externă Carte Verde, valabilă pentru ţara de tranzit şi destinaţie.

În scopul evitării formării cozilor, se recomandă tranzitarea tuturor punctelor de trecere existente la graniţă, pentru a nu suprasolicita doar unele dintre ele. În prezent sunt funcționale cu România 7 puncte de trecere, iar cu Ucraina – 33 de puncte de trecere.

În situaţiile în care apar întrebări adiționale cu privire la traversarea frontierei de stat, călătorii pot suna la numărul de telefon 022 259 717 (LINIA VERDE), cât și la LINIA FIERBINTE, 022 259 675.

În perioada sărbătorilor de iarnă se așteptă ca frontiera să fie tranzitată de peste un milion și jumătate de ori, dacă ne referim la trecerile de persoane, și până la 400 mii traversări mijloace de transport. 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu