Sărbătoarea Luminii în Capitală. Comunitatea evreiască din Moldova a aprins prima lumânare de Hanukkah (FOTOREPORT)

Lumânări, gogoși dulci și tradiții în ajunul sărbătorii iudaice Hanukkah. Milioane de evrei din toată lumea au aprins azi prima lumânare de Hanukkah, Sărbătoarea Luminii, care durează opt zile. Comunitatea evreiască din Moldova la fel sărbătoreasc această sărbătoare cu o istorie milenară.  

Prima lumânare aprinsă în această seară din cele opt lumanari speciale este cea ajutatoare, numită samas. De la ea urmează a fi aprinse pe rând următoarele din sfeșnicul cu opt brațe, numit Menorah - cel mai important obiect folosit la Hanukkah.

In fiecare seara de Hanuca, se va aprinde câte o lumanare, având ca scop reamintirea minunii în public, produsă în Templul evreiesc după victoria evreilor asupra grecilor. Atunci ei n-au găsit Menorah, lampa sfântă, în Templu, ci doar un vas mic cu ulei, care, ca prin minune, a ars timp de 8 zile. Acesta este Miracolul pe care evreii de pretutindeni îl sărbătoresc în aceste zile.

"Au intrat în Templu și au găsit acolo doar un vas mic curat. Acest ulcior ar fi ajuns să ardă doar o zi, dar ca prin minune uleiul din el a ars timp de 8 zile. Înțelepții au stabilit de atunci această sărbătoare de 8 zile de Hanukkah."

Pe o stradă din Capitală s-au adunat două sute de oameni, printre care și evrei, dar și simpli trecători. Toți doritorii au fost serviți cu mâncare tradițională, pregătită pe ulei - gogoși cu ciocolată și diferită dulceață. Totul pe fundalul cântecelior evreiești.

Chiar dacă este una dintre cele mai recente sărbători, Hanukkah, sau Sărbătoarea Luminii, nu este lipsită de tradiții.

"Este o joacă preferată în fiecare familie de evrei. Ca un titirez cu 4 fețe, pe fiecare dintre ele fiind o literă din alfabetul ebraic, care corespunde unui cuvânt."

"Este o tradiție în familiile de evrei ca în această sărbătoare să aprindă aceste sfeșnice mici, care sunt instalate pe pervazul ferestrelor, ca să se vadă afară. Nu luminează doar casele evreilor, dar lumina ajunge pînă în stradă."

În acest an evreii vor sărbători Hanukkah în perioada 13-20 decembrie.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu