SĂRBĂTOAREA CAMPIONILOR. Lewis Hamilton şi Mercedes sunt laureații Formulei 1

Embed:
Sărbătoare la echipa de Formula 1 a concernului Mercedes după un nou sezon de succes.

Piloţii şi oficialii echipei au sărbătorit cucerirea celui de-al şaselea titlu mondial cu angajaţii la fabrica constructorului din Anglia. Lewis Hamilton, campionul din acest an, a fost întâmpinat cu aplauze şi zâmbete.

Britanicul a câștigat nu mai puțin de 10 din cele 18 etape disputate până acum.

"Este o aventură incredibilă. Am fost sprijinit de voi în fiecare tur parcurs în Formula 1, în fiecare cursa câştigată sau în timpul antrenamentelor. Îmi amintesc ziua, când am venit la această echipă. Atunci toată lumea îmi spunea că este cea mai proastă decizie luată de mine vreodată. În prezent nu trebuie să demonstrez nimic în momentul în care ajung pe pista sau când mă întorc după vreun succes, mai ales la sfârşit de an. Ştiu că oamenii, care îmi ziceau că am greşit, acum spun: "Am ştiut că vei câştiga", a spus LEWIS HAMILTON, pilot Mercedes.

" Vreau să le mulţumesc tuturor pentru munca grea, inteligentă şi de bună calitate. În acest an am avut atât urcuşuri, cât şi coborâşuri. Există motive pentru eşecuri suferite, însă noul sezon va fi şi mai reuşit", a spus TOTO WOLFF, pilot Mercedes.

Următoarea etapă din cadrul campionatului mondial de automobilism Formula 1 va avea loc pe 17 noiembrie. Marele Premui al Braziliei se va desfășura pe ”Autodromo Joze Carlos Pase” din Sao Paulo.

Până la finalul sezonului au rămas de disputat două etape, ultima fiind programată pentru 1 decembrie, în Emiratele Arabe Unite.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu