Sărbătoare mare la San Antonio! Formaţia Spurs a sărbătorit alături de zeci de mii de suporteri câştigarea titlului de campioană

Embed:

Sărbătoare mare la San Antonio! Formaţia Spurs a sărbătorit alături de zeci de mii de suporteri, câştigarea titlului de campioană în Liga Nord-Americană de baschet, succes obţinut la sfârşitul săptămânii trecute. 

Jucătorii echipei San Antonio au participat mai întâi la tradiţionala paradă cu ambarcaţiuni pe râul ce trece prin centrul oraşului San Antonio. Echipa s-a îndreptat apoi spre complexul sportiv Alamodome, unde aşteptau 70 mii de spectatori.

Jucătorii şi staful tehnic au fost prezentaţi rând pe rând fanilor. Cei mai aplaudaţi au fost Tim Duncan, Manu Ginobili,Tony Parker, precum şi Kawhi Leonard, cel mai bun jucător al finalei, dar şi antrenorul Gregg Popovich.

"S-a întâmplat cea ce mi-am dorit. Am câștigat Liga Nord-Americană de baschet. A fost o mare experiență pentru mine", a declarat Kawhi Leonard, baschetbalist San Antonio.

Echipa San Antonio Spurs a câştigat titlul de campioană în Liga Profesionistă Nord-Americană de baschet, după ce a învins pe teren propriu, cu scorul de 104-87, formaţia Miami Heat, în meciul cinci al finalei din NBA.

San Antonio Spurs s-a impus cu scorul general de 4 la 1 şi a reuşit să cucerească al cincilea titlu din istoria clubului. 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu