Sărbătoare mare la Academia Militară "Alexandru cel Bun". Absolvenţii şi-au primit diplomele de licenţă

Embed:

Peste 120 de absolvenţi ai Academiei Militare "Alexandru cel Bun" şi-au primit astăzi diplomele de licenţă. Ceremonia solemnă a fost organizată cu mare fast, iar atât tinerii, cât şi părinţii lor, au trăit emoţii de neuitat. La eveniment au fost prezenţi şi oficiali care spun că îşi pun mari speranţe în viitorii ofiţeri.

Oficialii i-au îndemnat pe militari să-şi facă onest datoria.

"Sunt convins că veţi fi călăuziţi de valorile eterne ale ofiţerilor: datorie, cinste, onoare, demnitate", a spus premierul Iurie Leancă.

"Este o generaţie nouă, în care noi ne punem speranţă. Suntem gata să facem lucruri măreţe şi să ne îndeplinim misiunile care stau în faţa noastră", a declarat ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa.

La rândul lor, tinerii spun că au aşteptat mult această zi:

"Sunt foarte bucuros ca am absolvit Academia militară. Suntem gata să ne dăm şi viaţa pentru ţara noastră".

"Emoţiile sunt foarte mari la sfârşitul drumului pe care mergem de patru ani. Mai departe voi merge în Brigata 2 de Infanterie motorizată. Fiecare îşi cunoaşte locul de muncă unde va activa mai departe".

"Sunt fericit că am ajuns la sfârşit şi am pus gradele pe umăr. Sper că în viitor o să le port cu cinste şi o să-mi fac obligaţiunile de serviciu cinstit".

Şi părinţii au avut emoţii mari:

"Sperăm că o va fi cel mai bun ofiţer din lume. Mulţumim Domnului că a terminat şcoala cu bine".

"Mă bucur că a terminat şi sper în viitor să-şi facă datoria cinstit faţă de patria noastră".

În perioada anilor 1995 şi până în present, instituţia militară a pregătit aproape 2.500 de ofiţeri.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu