Sărbătoare mare în toată ţara! Cu prilejul liberalizării regimului de vize sunt organizate festivități

Embed:

Sărbătoare mare în toată ţara. Liberalizarea vizelor pentru moldoveni este marcată în mai multe oraşe, prin manifestaţii de amploare. Chiar la această oră, în centrul capitalei începe un concert grandios, organizat de Coaliţia de guvernare.

Aproximativ 500 de oameni, care purtau steaguri ale Moldovei şi Uniunii Europene în mâini, s-au adunat în Piaţa Ştefan cel Mare şi Sfânt din oraşul Nisporeni. La eveniment au participat toate primăriile din raion, iar starul festivităţilor a fost dat de renumita Fanfară „Vasile Amarfii”. 

Oamenii spun că anularea vizelor le va permite să-şi viziteze rudele de peste hotare, dar şi să călătorească în ţările europene:

„Ridicarea vizelor pentru noi înseamnă o oportunitate foarte mare, mai ales pentru noi tinerii. Foarte multe familii se vor revedea. Este ceva extraordinar, moldovenii au aşteptat şi e minunat că s-a întâmplat„.

„Cel mai important avantaj este aderarea noastră la valorile europene. De asta avem foarte multă nevoie, să ne învăţăm să trăim liber, să răsuflăm liber„. 

Pentru organizarea concertului, s-au cheltuit 16 000 de lei. Potrivit autorităţilor, apropierea ţării noastre de Uniunea Europeană va aduce doar beneficii cetăţenilor.

„Din 28 aprilie, la noi în Nisporeni şi în Republica Moldova vor fi beneficii pentru toţi cetăţenii şi infrastructura şi partea socială, şi partea economică noi suntem în discuţii strâmse cu UE pentru a rezolva problemele nisporenenilor”, a declarat preşedintele raionului Nisporeni, Vasile Bâtca.

Festivităţi cu prilejul liberalizării regimului de vize mai sunt organizate în raioanele Ialoveni, Râşcani şi Ungheni. 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu