Sărbătoare la Căuşeni. Igor Armaş a organizat pentru a cincea oară un turneu pentru copii

Embed:

Igor Armaş a organizat pentru a cincea oară un turneu pentru copii la Căuşeni. Competiţia a fost câştigată chiar de echipa gazdă, iar Armaş le-a oferit în calitate de premii tricourile oficiale a echipei Kuban Krasnodar

Din 2010, fundaşul echipei naţionale, Igor Armaş organizează anual un turneu pentru copii în oraşul în care s-a născut. Fotbalistul lui Kuban Krasnodar susţine că desfășoară această competiţie pentru a le aduce bucurii micilor fotbalişti.

"Tot timpul îmi aduc aminte de tinereţe. Când aveam de la 10 la 14 ani, tot timpul se organizau astfel de turnee şi când primeam o medalie, îmi aduc aminte era de lut, eram cel mai fericit copil. Asta este fericirea pentru un copil la vârsta asta", a spus Armaş.

Preşedintele Federaţiei de Fotbal, Pavel Cebanu, susţine că şi alţi jucători de la naţională ar trebui să-i urmeze exemplul lui Igor Armaş.

"Este o pildă, un exemplu care poate până acum nici nu au avut în cap alţii, dar este uşor de urmat şi eu cred că ei o să-l urmeze", a zis Cebanu.

Ediţia din acest a fost prima la care au participat nu doar echipe din Căuşeni. În finală s-au întâlnit Zimbru Chişinău şi FC Căuşeni, jucătorii echipei gazde fiind cu un an mai mari decât restul participanților.

Învingătoarea turneului s-a decis la penalty-uri, după ce "galben-verzii" au marcat golul egalizator de 1-1 cu câteva minute înainte de încheierea partidei.

La penalty-uri, FC Căuşeni s-a impus cu 3-1 şi a câştigat turneul organizat de Igor Armaş.

Cel mai bun jucător al turneului a fost desemnat un fotbalist de la Zimbru. Acesta a primit tricoul lui Andrei Arşavin, care este coleg cu Igor Armaş la Kuban. Imediat după, fotbalistul a izbucnit în lacrimi.

Igor Armaş va organiza şi în 2016 un asemenea turneu şi susţine că la ediţia din anul viitor va participa şi echipa de copii a clubului Kuban Krasnodar.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu