Sărbătoare după victoria echipei Miami Heat. LeBrone James şi compania au defilat în autobuze decapotabile

Embed:

Jucătorii lui Miami Heat au sărbătorit câştigarea celui de-al treilea trofeu din NBA pe străzile oraşului. LeBrone James şi compania au defilat, ca şi anul trecut, în autobuze decapotabile, sub privirile celor aproape 400 de mii de fani. Petrecerea a continuat toată ziua.

Jucătorii s-au împărţit în câteva autobuze, fiind însoţiţi la bord de membrii familiei şi prieteni. Organizatorii evenimentului ar trebui să gândească mai bine traseul pentru sezonul viitor, având în vedere că înălţimea jucătorilor le-a creat probleme în drumul spre American Airlines Arena, unde era programat un concert.

"Pentru asta am luptat şi am jucat tot sezonul, ca să ajungem aici şi să avem o paradă cum e aceasta. Sut extrem de fericit", a declarat LeBrone James în faţa fanilor prezenţi pe Airlines Arena. LeBrone a fost desemnat MVP-ul sezonului în NBA, pentru a doua oară consecutiv şi a patra în carieră.

Miami Heat a cucerit cel de-al doilea titlu consecutiv de campioană a Ligii profesioniste nord-americane de baschet, învingând în finală, cu scorul general de 4-3, formaţia San Antonio Spurs.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu